Pe 23 martie 2020, în Statele Unite erau 44 000 de cazuri de infectați cu corona-virusul COVID 19. Ieri erau peste 1 200 000. Pe 23 martie erau 689 de decese atribuite acestui virus, astăzi sunt peste 70 000. Economia a fost puternic afectată, peste 30 de milioane de oameni (cam o cincime din forța de muncă la nivel național) ajungând în șomaj.
Ai zice că o astfel de situație a creeat o panică de nedescris la bursă și a produs căderi dezastruoase. Așa să fie?
Am ales ziua de 23 martie ca referință, pentru că atunci s-a anunțat primul pachet de ajutor financiar pe care Federal Reserve și administrația Trump l-au anunțat. Ei bine, de atunci până astăzi activele deținute de FED au crescut cu peste 2 000 miliarde de dolari, aproape o treime din suma actuală, de 6 650 miliarde de dolari:
Acest lucru a indus o creștere a capitalizării companiilor listate la bursa de la New York cu aproape de patru ori mai mult, adică cu 7 400 miliarde de dolari:
Sintetic vorbind, fiecare deces atribuit COVID 19 al unui american a generat o creștere cu peste 100 de milioane de dolari a deținerilor investitorilor în companiile listate la New York Stock Exchange.
Și dacă cele 70 000 de decese au produs niște perdanți clari, cei 30,3 milioane de șomeri ( peste 430 pentru fiecare deces) :
iată că au produs și niște învingători: fiecare nou șomer a pus în buzunarele acționarilor cam 250 000 dolari.
Bine, bine, dar ce ne interesează pe noi asta? Păi, ia să vezi minune mare, tot pe 23 martie am avut și noi minimul indicelui bursier BET, cu 7025 de puncte , iar azi închiderea a fost de 8090 de puncte. O creștere de peste 15 puncte procentuale!
Simple calcule aritmetice, bine că nu le mai observă nimeni…