Creatorii și utilizatorii de jocuri video din toată lumea s-au aflat față în față, în perioada 21-25 august, 2018, la Koln, Germania.
România a fost prezentă pentru a doua oară la târgul internațional Gamescom, cu nouă dezvoltatori de jocuri video care au expus produsele sub brand-ul de țară.
Unul dintre jocurile propuse de români este Door Kickers: Action Squad, un side-scroller 2D aflat pe Steam, cu mare priză la fanii genului – creat de Killhouse Games, studio cunoscut la nivel internațional pentru jocul Door Kickers.
Un alt produs al dezvoltatorilor noștri, Brawlout, este un joc deja foarte popular pe Nintendo Switch, lansat pe XBOX și pe Playstation chiar în timpul târgului, creat de Angry Mob Games SRL.
De asemenea, din oferta românească la Gamescom a făcut parte Monster Prom – un joc multiplayer marca Those Awesome Guys SRL, compania care a lansat Move or Die.
Alt joc este Second Hand: Frankie’s Revenge, de la Rikodu, care a obținut diferite premii internaționale în industrie.
Interrogation este un joc puzzle intrigant – jucătorul intră în pielea unui detectiv ce interoghează suspecți și încearcă să afle adevărul de la ei.
Gray Dawn, un joc adventure – horror cu tematică religioasă, lansat anul acesta, a fost unul dintre cele două jocuri cu care Carbon Incubator SRL a fost prezent la târg.
Pe lângă aceștia, încă trei firme românești, aflate printre cele mai importante din domeniu, recunoscute și respectate la nivel internațional – Amber Studio SRL, AMC România SRL și Quantic Beans SRL (AMC Games) au participat în zona de business a târgului vizitată de peste 31.000 de profesioniști în domeniu.
Participarea României la târgul internațional ”Gamescom” 2018 a fost organizată de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat în colaborare cu Asociația dezvoltatorilor de jocuri video din România – RGDA prin programul de Promovare a Exportului. Companiile participante ai avut oportunitatea de a-și promova jocurile pe o piaţă concurenţială globală, în care calitatea și marketingul joacă un rol deosebit de important.
Anul acesta, târgul, la care au expus peste 1.000 de firme din 59 de țări, a fost vizitat de 370.000 de vizitatori din 114 țări, printre care Germania, Polonia, Elveția, Japonia, Franța, Italia, SUA, Spania, Singapore, China, Belarus, Austria.
Comments are closed.