Cel mai râvnit job în luna octombrie, cu aproape 1.000 de aplicanți, a fost cel de Director de fabrică pentru o companie românească din vestul țării, care oferea un salariu de peste 6.000 euro brut. Alte joburi care s-au bucurat de un interes crescut din partea candidaților, în luna octombrie, au fost: BRD Finance IFN SA – Agent Servicii Clienţi (914 aplicanți), Deichmann – Asistent vânzări (827 aplicanți) și BCR – Partener Servicii Clienți (701 aplicanți), potrivit unui studiu BestJobs.

În luna octombrie, joburile din domeniile financiar – contabilitate, inginerie și medical & pharma ocupă primele trei poziții în topul căutărilor efectuate de către candidații români, cu peste 80.000 de căutări în total. Surpriza lunii octombrie vine din domeniul resurse umane, unde angajații specializați au înregistrat peste 21.000 de căutări de joburi, fiind mai preocupați de perspectiva unui job nou decât cei din domenii precum transport sau vânzări, al căror interes a fost mult mai constant pe parcursul acestui an.

Alte domenii ce au înregistrat un număr mare de candidați care și-au căutat joburi în luna octombrie sunt transport (peste 20.000 de căutări), vânzări (peste 15.000 de căutări) sau juridic (peste 13.000 de căutări).

 

 

 

 

Articolul precedentUltimul Black Friday înainte de criză?
Articolul următorCompania de drumuri, anunț de ultima oră despre lotul 3 din Autostrada Lugoj-Deva