„Nu am văzut niciodată bursa americană scăzând cu această amploare și viteză în ultimii opt-nouă ani”, spune un analist financiar din Singapore citat de Bloomberg.

 

În decembrie 2018, două „reguli de aur” ale burselor au fost încălcate, spun experții financiari. De regulă, media câștigurilor din decembrie este cea mai mare din an, fiind vorba de o lună a consumului și cheltuielilor. Nu a fost cazul și în acest an.

În al doilea rând, începând cu anii ’70, indicele S&P 500 nu a scăzut niciodată în decembrie, iar creșterea câștigurilor a fost mai mare de 10%. Anul acesta indicele este pe minus.

Pe măsură ce turbulența neobișnuită din decembrie de pe piețele bursiere se apropie de sfârșit, există un lucru asupra căruia toți investitorii sunt de acord, scrie Bloomberg: nu sunt timpuri normale pentru un final de an.

Este „absolut bizar”, spune Stephen Innes, seful de tranzactionare pentru Asia Pacific la Oanda Corp. „Este incredibil cum piețele virează într-o direcție sau alta, în funcție de cum evoluează sentimentul investitorilor”, mai spune acesta.

Indicele S&P 500 a înregistrat joi cea mai mare schimbare bruscă din 2010 încoace. În ciuda câștigului de două zile, indicele este încă în scădere cu aproape 10% doar în decembrie. Mark Matthews, șeful departamentului de cercetare din Asia de la Bank Julius Baer & Co. din Singapore, spune că au fost încălcate două „reguli de aur”. În primul rând, începând cu anul 1945, luna decembrie a produs cele mai mari câștiguri medii din an, spune el, dar în decembrie 2018 pierderile sunt consistente. În al doilea rând, începând cu anii ’70, S&P 500 nu a scăzut niciodată, iar creșterea câștigurilor a fost mai mare de 10%.

„Nu am văzut niciodată piața americană scăzând cu această amploare și viteză în ultimii opt-nouă ani”, spune Margaret Yang, analist de piață la CMC Markets din Singapore.

Articolul precedentROBOR la 3 luni, cea mai mică valoare din ultima jumătate de an
Articolul următorPrognoză sumbră despre cursul valutar. La cât ajunge euro în 2019