First Bank, banca deținută de fondul de investiții american J.C. Flowers & Co., a finalizat miercuri achiziția pachetului majoritar de acțiuni în cadrul Bank Leumi România, subsidiară a Bank Leumi Israel, după ce a obținut aprobările necesare din partea BNR și a Consiliului Concurenței din România și după îndeplinirea condițiilor specifice acestui tip de tranzacție.

 

Începând cu 10 iulie, Bank Leumi România are un nou Consiliu de Administrație și un nou președinte executiv, în persoana lui Ion Popovici.

Potrivit unui comunicat al băncii, Ion Popovici este un profesionist cu o experiență de peste 28 de ani în sectorul bancar. În acest interval, el a deținut funcții de top în cadrul unor instituții bancare importante din România, precum Eximbank, BRD-Groupe Societe Generale etc.

Înainte de a fi numit Președinte Executiv al Bank Leumi România, Ion Popovici a deținut funcția de Vicepreședinte Executiv Financiar / Președinte Executiv Interimar al băncii în ultimul an și jumătate și a coordonat întreaga activitate a organizației, cu responsabilități directe pe zonele de strategie, activitate comercială, trezorerie, activitate juridică, resurse umane, contabilitate, raportare către Grup, raportare către BNR, situații financiare, control bugetar și operațiuni.

Ion Popovici a deținut o serie de roluri și responsabilități în organizații conexe sectorului bancar precum Institutul Bancar Român și Asociația Română a Băncilor. În acest context, el a activat ca autor, lector, profesor, precum și în calitate de consultant financiar, cu o contribuție semnificativă la implementarea IFRS în sistemul bancar românesc.

Popovici este membru al Consiliului de Administrație al Asociației Române a Băncilor din 2017.

Componența noului Consiliu de Administrație este:

Ilinca Rosetti, Președinte
Ilinca Rosetti este în prezent Operating Partner în cadrul JC Flowers& Co.
Ea are o experiență internațională de 14 ani în management bancar, pe segmentul de corporate banking și cooperare pentru dezvoltare financiară, în Europa Centrală și de Est.
Rosetti a fost CEO al Mirabank Serbia, filială a grupului Royal Abu Dhabi, unde a asigurat cu succes demararea operațiunilor singurei bănci specializate pe corporate banking de pe piața sârbă.
Ilinca Rosetti este un bun cunoscător al pieței bancare din România.
Ea a condus ProCredit Bank România timp de cinci ani, între 2010 și 2015. Din poziția de CEO, a avut responsabilități precum dezvoltarea generală a băncii, proiectarea, implementarea și dezvoltarea strategiei de poziționare, precum și reproiectarea întregii structuri organizatorice a băncii. Anterior, Ilinca Rosetti a fost Deputy CEO (2007) și apoi CEO (2007-2010) al ProCredit Bank Moldova.
Ilinca Rosetti a absolvit Universitatea J.W. Goethe din Frankfurt pe Main, este licențiată în Matematică şi Stiințe Economice (1997, respectiv 2001). Ilinca Rosetti este Doctor în științe economice, Academia de Studii Economice București, 2007.

Robert Maxim
Robert Maxim, în prezent Partener al Ensight Management Consulting, are o experiență profesională de peste 20 de ani în consultanță de management. A deținut funcții de conducere în mari companii. El a fost Manager al Departamentului de Consultanță din cadrul KPMG și e-Business Head în cadrul Citibank România.
Robert Maxim este Consultant Certificat în Management (CMC) și Auditor Certificat de Sisteme Informatice (CISA).
A absolvit Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității București, obținând licența în Drept Internațional, precum și diploma în Management Financiar la International Business School din Bristol (Marea Britanie). De asemenea, a absolvit programul MBA din cadrul Ecole Nationale des Ponts et Chaussees din Paris (Franța).

Manfred Rauchwerger
Manfred Rauchwerger este un senior al industriei bancare, cu aproape 46 de ani de experiență la nivel înalt pe piața bancară românească și internațională.
Și-a dedicat cariera brand-ului Leumi, ca vicepreședinte și consilier al Bank Leumi Israel și Bank Leumi România. Are o expertiză vastă în vânzări, retail private banking și piețe de capital.
El s-a alăturat Bank Leumi România în 2006 și, în acest interval, a administrat segmente importante ale activității băncii.
Manfred Rauchwerger este absolvent al Universității din Haifa, licențiat în economie.

Răzvan Filcescu
Răzvan Filcescu este un profesionist cu peste 20 de ani de experiență în sectorul financiar-bancar. În prezent, el detine rolul de vicepreședinte în cadrul FIRST BANK, sub rezerva obținerii aprobării din partea BNR. Cu o experiență bancară extensivă, dobândită în cadrul unor companii precum Procredit Bank și Credit Europe Bank, Răzvan și-a început cariera ca ofițer de credite și a evoluat constant în funcții de conducere importante, cu implicare profundă în procesul de construcție a unei bănci comerciale. În ultimii ani, activitatea lui s-a concentrat pe zona de creditare a microîntreprinderilor și IMM-urilor, dar și pe activități specifice de colectare creanțe și workout. Răzvan a absolvit Academia de Studii Economice din București, fiind licențiat în Bănci și Burse de Valori.
De asemenea, deține un MBA în Management Financiar la City University din Seattle.

Bogdan Ciobotaru
Bogdan Ciobotaru a deținut funcția de Director Finanțări pentru Europa Centrală și de Est, Orientul Mijlociu și Africa în cadrul Renaissance Capital. Anterior, Ciobotaru a ocupat funcția de director executiv în divizia de Investment Banking a Morgan Stanley Londra, unde a lucrat peste 10 ani. Din 2017, el este director independent, non-executiv al Digi Communications N.V. De asemenea, Bogdan Ciobotaru este director non-executiv al Qatar Solar Technologies și director non-executiv al

Ce spun șefii First Bank și Bank Leumi

Dominic Bruynseels, Președinte Executiv FIRST BANK: „Suntem încântați să intrăm în această nouă etapă de creștere. Salutăm cu entuziasm toate noile oportunități ce derivă din acest eveniment de referință: know-how-ul colegilor noștri de la Bank Leumi România, experiența acestora în gestionarea unui portofoliu foarte special, clienții acestei bănci, pe care așteptăm cu nerăbdare să îi deservim. În următoarele luni, cele două companii vor trece printr-un proces de integrare premergător fuziunii. Avem convingerea că această achiziție va transforma FIRST BANK într-un partener bancar mai puternic și mai relevant pentru toți clienții noștri actuali și viitori, prin contribuția pe care Bank Leumi România o va aduce expertizei noastre anterioare”. 

Hanan Friedman, Prim Vicepreședinte Executiv, Directorul Direcției de Strategie, Inovație și Transformare, Bank Leumi Israel:  „Vânzarea Bank Leumi România către FIRST BANK, deținută de o entitate financiară internațională de top, va permite continuarea implementării politicii Leumi de „urmare a clientului”, care presupune mai degrabă colaborări cu mari actori internaționali și nu o prezență efectivă. Această vânzare constituie un nou pas în implementarea strategiei noastre de a ne orienta spre activitățile bancare de bază ale Leumi, în același timp concentrându-ne asupra operațiunilor noastre internaționale din principalele centre financiare ale lumii, prin intermediul sucursalelor pe care le deținem în SUA și Marea Britanie”.

Clifford Chance Badea a acționat în calitate de consultant juridic al FIRST BANK în cadrul tranzacției, iar Ernst & Young a fost consultantul financiar și fiscal.

Consultantul juridic al Bank Leumi România în această tranzacție a fost DLA Piper. Jefferies LLC a avut calitatea de consultant financiar exclusiv al Bank Leumi Israel.

Articolul precedentEgiptul dă în judecată casa de licitație Christie’s pentru bustul lui Tutankhamun
Articolul următorCum explică Teodorovici împrumutul record de 5 miliarde euro de pe piețele externe