Cel puțin formal, disputa care a condus la scandalul din interiorul guvernului și care a separat apele în coaliția guvernamentală este cauzat de aprobarea în guvern a Planului de Investitții „Anghel Saligny” , cel denumit de către USRPLUS și astfel-cunoscut de către public PNDL 3. Este vorba de alocarea de la bugetul statului a unei sume de 50 de miliarde de lei (10 miliarde de euro) în 6 ani, pentru investiții în drumuri locale și județene, alimentări cu apă și canalizări și rețele de alimentare cu gaze. Toate aceste investiții sunt promise pentru mediul rural.

Dacă Klaus Iohannis și premierul Cîțu ar fi fost cinstiți cu națiunea de la care își încasează salariile, ar fi trebuit să înceapă prin a spune care este situația absorbției fondurilor europene. Altfel, națiunea ar putea să se întrebe, pe bună dreptate: De ce să mai împrumutăm încă 10 miliarde de euro, dacă avem la dispoziție sumele uriașe din bani europeni.

De exemplu, ar putea cuplul Iohannis-Cîțu să ne prezinte stadiul absorbției fondurilor structurale și de investiții la data de 30 iulie 2021, ultima dată la care ministerul pompos intitulat „al fondurilor europene” a catadicsit să își informeze publicul cu privire la acest aspect:

https://mfe.gov.ro/wp-content/uploads/2019/05/16c43b070ed009caae7bc9becb064e41.xlsx

Și astfel am afla năucitorul fapt că, din banii europeni destinați investițiilor pentru perioada 2014-2020, 33,723 de miliarde de euro, guvernul a absorbit, până acum, doar 17,32 miliarde de euro, adică 51,36%! Să mai spunem odată, oameni buni: România a cheltuit în șapte ani și jumătate doar jumătate din banii europeni pentru investiții, dar Klaus Iohannis și tribul său vor să facă un nou program pentru a mai „sparge” încă 10 miliarde de euro. Mai trebuie spus că mai avem la dispoziție mai puțin de doi ani și jumătate să cheltuim restul de 16 miliarde de euro din bani europeni, până la finalul cadrului financiar multianual 2014-2020, final care, în buna tradiție birocratică bruxelleză are loc trei ani mai târziu, în 2023.

Dar stați un pic, avem date și mai concrete: avem chiar execuția din Programul Național de Dezvoltare Rurală, PNDR, suplimentat de Comisia Europeană cu 2,84 miliarde de euro: din totalul de 10,968 miliarde de euro alocați țării noastre, guvernle noastre din 2014 încoace au cheltuit fix 6,382 miliarde de euro, adică 58,1% din ceea ce aveau de cheltuit. Abia acum înțelegem minciuna din discursurile liberalilor care se bat cu pumn ul în piept că vor dezvoltarea satelor sărace din țară: păi dacă vreți să dezvoltați satele noastre, de ce nu cheltuiți pentru asta banii europeni? Și când îi terminați pe aceștia putem să mai vedem ce să facem. Dar voi stați pe 4,5 miliarde de euro necheltuiți și cereți încă 10 miliarde de euro?

Să nu uităm că apostolii dezvoltării rurale din România, liberalii lui Klaus Iohannis au avut la dispoziție fondurile astea gigantice de la Uniunea Europeană încă din noiembrie 2019, de când s-au instalat la putere. Și ce au făcut în acești doi ani? Păi au reușit să cheltuie doar 2 miliarde de euro din Programul Național de Dezvoltare Rurală și să ajungă de la o absorbție de 52% la una de 58%, primind, repet, încă 2,84 miliarde de euro suplimentare la acest capitol:

 

https://mfe.gov.ro/wp-content/uploads/2019/11/5de6cc5cc110d36d52e30d04615815b7.xlsx

Așa că iată și minciuna din discursurile liberalilor: ei au avut la dispoziție 7 miliarde de euro să facă dezvoltare rurală (după ce PSD cheltuise 4 miliarde de euro în 5 ani!) și au reușit să cheltuie doar două miliarde de euro, adică o medie de 1 miliard de euro pe an. În ritmul ăsta, vom mai absorbi încă 2-2,5 miliarde de euro până la finalul anului 2023 și vor rămâne necheltuiți peste 2 miliarde de euro pentru dezvoltarea satelor românești! Numai pentru acest fapt și ar trebui cel puțin 10 procurori să ancheteze această faptă. Dar nu, Klaus Iohannis ne propune să ștergem cu buretele lipsa de performanță (cu cauzele ei cu tot) a celor care au creeat această situație jenantă și să mai alocăm încă 10 miliarde de euro. Pentru ce, să rămână și aceia necheltuiți?

Pentru a încheia tabloul risipei fondurilor europene, să mai adăugăm încă două lucruri: primul este alocarea de 800 de milioane de euro din celebrul (încă neaprobat) Plan de Reconstrucție și Reziliență, PNRR, pentru alimentare cu apă:

Al doilea fapt care trebuie avut în vedere este acela că România va mai primi încă 30 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană și în exercițiul 2021-2027, deci va avea alocări suplimentare pe care să le cheltuiască pentru dezvoltarea satelor sau a orașelor:

https://www.eca.europa.eu/lists/ecadocuments/rcr_cohesion/rcr_cohesion_en.pdf

Vor avea , așadar, liberalii lui Cîțu, instalați la putere până în 2028 (din câte am aflat de la premier) o sumă echivalentă cu cea pe care au avut-o la dispoziție în precedentul exerciție (2014-2020). ba chiar România se va regăsi printre statele care primesc bani în plus la noul exerciție față de cel vechi:

https://www.eca.europa.eu/lists/ecadocuments/rcr_cohesion/rcr_cohesion_en.pdf

Așa că, domnilor liberali, mai ușor cu lipsa banilor. Iată că banii există cu prisosință. De ce nu vreți să-i folosiți pe aceștia, care vin gratis de la Uniunea Europeană?

Dar hai să vă mai risipesc o iluzie: bani au fost și până acum, PNDL I și II au avut împreună peste 47 de miliarde de lei alocați. Și, ce să vezi? Până la sfârșitul anului trecut, din PNDL I s-a decontat doar 81%, iar din PNDL II doar 59% https://expertforum.ro/raport-cum-reparam-pndl/!

Păi măi Klaus Iohannis și Florin Cîțu, cum vreți voi să cereți alți bani de la această națiune sărăcită dacă voi nu i-ați cheltuit nici pe cei pe care i-ați avut la dispoziție? Mie mi se pare o mare ticăloșie să vrei să aloci încă 10 miliarde de euro când tu nu ai terminat nici cele 10 miliarde deja alocate. Ba chiar nu ai cheltuit mai mult de 65% din banii deja aprobați! Dacă nici asta nu e ticăloșie, atunci ce este?

Dar poate vreți să știți de ce nu iese USRPLUS să pună aceste întrebări. Ei bine, hai să ne aducem aminte de modul cum a apărut în legea bugetului pe anul acesta o mică și vioaie anexă, anexa 7/03 privind „SUME defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2021, alocate bugetelor locale pentru finanțarea unor proiecte de investiții si a altor cheltuieli – un mizilic de 380 de milioane de lei trimiși cu dedicație în anumite localități, după cum urmează:

  • Cea mai mare alocare este pentru Brașov (peste 60 milioane de lei), condus de către președintele liberal Veştea Adrian-Ioan și vicepreședinții Șerban Todorică Constantin (PNL) și Szenner Zoltan-Huba (USR-PLUS); din această sumă, jumătate este pentru municipiul Brașov (primar – Allen Coliban, USR-PLUS);
  • A doua cea mai mare alocare merge la Timiș (peste 46 de milioane de lei), din care 28 de milioane de lei vor ajunge la Timișoara, oraș condus de către primarul Dominic Fritz (tot de la USR-PLUS);
  • Pe locul trei, la egalitate găsim județele Sibiu și Bihor, conduse de către liberalii Daniela Cîmpean și Ilie Bolojan. Evident că nu putea lipsi de aici nici modesta sumă de 27 de milioane de lei alocată orașului Sibiu, locul de obârșie al Dânsului, oraș condus de primărița din partidul german, Astrid Fodor;
  • Vedeta USR-PLUS de la Bacău, primarul Lucian Stanciu Viziteu, s-a ales și el cu 24 de milioane de lei;
  • Evident că nici surpriza USR-PLUS de la Alba Iulia, primarul Gabriel Pleșa, nu putea rămâne neomenit, motiv pentru care s-a făcut și el cu vreo 16 milioane de lei (județul a luat 25 de milioane de lei) pentru deja obișnuitele îmbunătățiri ale cetății de acolo;
  • Pe locul șapte, avem metropola udmr-istă Sfântu Gheorghe, condusă de Antal Arpad, care pronunță Sepsisztgyorgy, cu „modesta” sumă de 20 de milioane de lei;
  • Puciștii clujeni din PNL (primarul Boc și președintele consiliului județean Tișe) primesc doar 18 milioane de lei;
  • Primărița USR PLUS-PRO TV de la Câmpulung, Elena Lasconi, s-a ales și dânsa cu 12 milioane de lei;
  • Liberalul Ioan Turc, primarul din Bistrița, s-a căpătuit și el (pentru oraș, desigur) cu vreo 7 milioane de lei, iar colegul său liberal din Năsăud, Dorin Vlașin, a primit și el pentru urbea sa 5 milioane de lei, în vreme ce primarul liberal din Tecuci a căpătat și el pentru municipiul său 3 milioane de lei;
  • Alte importante județe liberale (Iași – 17 milioane de lei, Maramureș – 14 milioane de lei, Prahova – 12 milioane de lei, Ilfov – 10 milioane de lei, Sălaj – 9,2 milioane de lei ) sau udmr-iste (Mureș – 10 milioane de lei) s-au ales cu sume consistente;
  • Pentru restul țării au rămas ceva mizilicuri: județul Brăila s-a ales cu 900.000 de lei, Buzău cu 200.000 de lei, Dâmbovița – 672.000 de lei, Dolj (4, 5 milioane dd lei), Ialomița (711.000 lei)
  • Surprinzător, Teleorman-ul lui Liviu Dragnea este singurul județ condus de un psd-ist care se alege cu ceva bani (8,5 milioane de lei). https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/revolutie-si-reforma-ultimul-capitol-pe-cuvant-de-partid-de-dreapta-ca-noi-nu-ne-vom-imparti-banii-noua-insine-pe-criterii-politice

Da, oameni buni, imaculații USRPUS-iști au împărțit și ei cașcavalul alocărilor din pix pentru primari cu liberalii, cei învechiți în rele. Ei, spuneți-mi acum că încă mai avem speranțe….

 

Articolul precedentVal de SCUMPIRI la alimente. Ce îi așteaptă pe români în această toamnă
Articolul următorElectrica Furnizare va prelua consumatorii care vor nu vor mai beneficia de energie electrică în luna septembrie