Ce faci dacă n-ai vechime la pensie? Simplu, o cumperi

Lipsa vechimii în muncă și stagiul de cotizare reprezintă probleme serioase pentru o mare parte dintre angajații ajunși la vârsta standard de pensionare, pentru că fie au muncit fără carte de muncă, pe bază de contract de colaborare sau drepturi de autor, ori angajatorul nu a plătit pur și simplu contribuțiile legale către fondul public de pensii.

Până la finele anului 2018, românii mai au posibilitatea de a achita retroactiv contribuța la pensii pentru perioade anterioare în care n-au fost asigurați în niciun sistem de pensii, însă numai în limita a cinci ani.

Măsura este prevăzută de Legea nr. 186/2016.

”Cumpărarea” vechimii poate fi făcută de orice persoană care încă n-a ieșit la pensie și care are perioade anterioare neasigurate în niciun sistem de pensii, fie că este vorba de sistemul public sau de un sistem neintegrat acestuia, cum ar fi, de exemplu, cel al profesiei liberale de avocat, în limita a cinci ani anteriori datei încheierii contractului de asigurare. Perioadele anterioare neasigurate nu pot fi perioade în care persoana interesată era obligată să fie asigurată în sistemul public de pensii.

Perioadele pentru care se fac plăți retroactive sunt potrivit legii „valorificate pentru stabilirea pensiei pentru limită de vârstă, a pensiei anticipate, a pensiei anticipate parțiale și a pensiei de invaliditate”.

Persoanele interesate să facă plăți retroactive pentru contribuția la pensii au la dispoziție întregul an 2018, atât pentru a încheia contractul de asigurare cu casa teritorială de pensii, cât și pentru a achita suma stabilită prin acest document. Cu alte cuvinte, contractele se pot încheia doar între 27 octombrie 2016 și 31 decembrie 2018, iar în aceeași perioadă trebuie făcute plățile retroactive. Începând cu data de 1 ianuarie 2019, plata retroactivă nu va mai fi posibilă.

Totuși, cum s-a întâmplat și în 2017, dacă spre finele acestui an vor exista numeroase solicitări ale cetățenilor pentru o nouă prelungire, este posibil ca Executivul sau Legislativul să ia serios în calcul această variantă.

Contractul de asigurare se poate încheia cu casa de pensii de la domiciliul/reședința persoanei interesate. De exemplu, dacă persoana interesată stă în județul Iași, aceasta trebuie să se adreseze casei locale de pensii din județ care este cea mai apropiată de domiciliul ei.

În baza Legii nr. 186/2016 se pot face doar plăți retroactive pentru perioadele anterioare neasigurate, în limita a cel mult cinci ani. Persoanele interesate să achite pentru viitor contribuția la pensii pot încheia oricând un alt tip de contract de asigurare cu casa teritorială de pensii.

Persoanele pensionate deja nu mai pot face plăți retroactive.

Potrivit legii, plata retroactivă a contribuției la pensii este strict pentru completarea stagiului de cotizare (sau, în alte cuvinte, a vechimii în muncă). Stagiul de cotizare este necesar pentru a obține pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată, pensia anticipată parțială și pensia de invaliditate, potrivit Legii nr. 263/2010.

În România sunt 5,24 milioane de pensionari și 4,82 milioane de angajați.

Articolul precedentPiața imobiliară în creștere. Vezi unde s-au vândut recent spații de birouri de 300 milioane euro
Articolul următorEuropa se înfioară. Populiștii italieni aduc în discuția publică ieșirea din zona euro

Comments are closed.