Aproximativ 5.000 de români au scăpat în ultimul an de „corvoada” ratelor în franci elvețieni.

 

Numărul debitorilor persoane fizice cu credite denominate în franci elveţieni s-a redus cu aproape 20% în ultimul an, de la 24.315 la finele lunii iunie 2018, la 19.484 în aceeaşi perioadă din 2019, potrivit Băncii Naţionale a României (BNR).

Conform datelor Centralei riscului de credit şi Biroului de credit, remise la solicitarea Agerpres, în luna iunie 2019 erau înregistrate 8.939 credite ipotecare denominate în franci elveţieni, de la 10.021 în luna iunie 2018, cu un sold în valoare de 1,78 miliarde de lei, de la 1,96 miliarde lei în luna iunie 2018.

În luna iunie 2019 erau înregistrate 8.341 credite de consum garantate cu ipoteci denominate în franci elveţieni, de la 10.031 în luna iunie 2018, cu un sold în valoare de 1,42 miliarde lei, faţă de 1,71 miliarde lei în luna iunie 2018.

În ceea ce priveşte numărul debitorilor care au solicitat şi acceptat conversii sau restructurări ale creditelor, BNR menţionează că metodologia de raportare nu permite identificarea datei de la care s-a realizat conversia creditelor.

Articolul precedentRata de absorbție a banilor UE a ajuns la 31%
Articolul următorMinisterul Muncii vrea să elimine taloanele de pensie