Animalul miraculos al ministrului agriculturii se pare că nu poate față cererii interne de lapte, un produs tot mai scump și pe piața internațională.

Cantitatea de lapte brut importat de procesatorii din România a crescut în luna aprilie 2018 cu 303 tone (+3,0%) faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, iar în primele patru luni ale anului cantitatea de lapte brut importat a crescut cu 75 tone (+0,1%).

Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică, în luna aprilie 2018, cantitatea de lapte de vacă colectată de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare de către unităţile procesatoare a crescut cu 5,5% faţă de luna martie 2018 și cu 10,7% faţă de luna aprilie 2017.

Laptele de vacă preluat de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare de
către unităţile procesatoare a crescut în primele patru luni din 2018, cu 8,9%, față de aceeași perioasă din 2017.

În aprilie 2018, au fost procesate 4.947 tone

În luna aprilie 2018 comparativ cu luna precedentă, cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţileprocesatoare a crescut cu 4947 tone (+5,5%).
De asemenea, producţia de brânzeturi în luna aprilie 2018 comparativ cu luna martie 2018 a fost mai mare cu 513 tone (+6,7%).
Producția a scăzut la unt cu 322 tone (-29,2%), smântâna de consum cu 721 tone (-12,8%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) cu 1592 tone (-9,4%) și lapte de consumcu 182 tone (-0,7%). Cantitatea de lapte brut importat a scăzut în luna aprilie 2018 faţă de luna martie 2018 cu 2234 tone (-17,9%).

Aprilie 2018 comparativ cu aprilie 2017
Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, în luna aprilie 2018 cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a crescut cu 9108 tone (+10,7%).

Cantitatea de lapte brut importat a crescut cu 75 tone (+0,1%) în perioada 1.I – 30.IV.2018 faţă de perioada 1.I – 30.IV.2017.

Articolul precedentScumpirile s-au accelerat in luna mai, inflatia ajungand la recordul de 5,4%
Articolul următorApple: Nu folosiți iPhone-ul pentru a mina criptomonede

Comments are closed.