Bursa vrea legi noi. „Susținem antreprenorii cu deficit de capital și excedent de idei”

Bursa de Valori începe să coopereze cu statul pentru dezvoltarea mediului de afaceri, încercând să atragă și antreprenori mai puțin capitalizați.

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat și Bursa de Valori București (BVB) au semnat un parteneriat de colaborare pentru promovarea unor inițiative legislative de dezvoltare a mediului de afaceri din România.

Propunerile urmează să cuprindă strategii de dezvoltare a mediului de afaceri, diversificarea surselor de finanțare și înlesnirea accesului companiilor la finanțare.

„Mediul privat din România a atins un grad de maturitate care permite ca piața de capital să fie luată în considerare din ce în ce mai mult ca soluție de finanțare. Listările de acțiuni sau emisiunile de obligațiuni aduc premisele unei accelerări în business – fie producție, investiții sau exporturi”, a afirmat Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.

Piața de capital simte nevoia să atragă și întreprinzători care dispun de resurse financiare mai modeste.

„Bursa caută să susțină antreprenorii care au deficit de capital și excedent de idei de dezvoltare a afacerii”, a declarat directorul general al Bursei de Valori București, Adrian Tănase.

„Rolul acestui parteneriat este acela de a fi mai aproape de antreprenori și de a pune în legătură companiile în căutare de finanțare cu investitorii care au capitalul atât de necesar dezvoltării acestora”, a mai spus Tănase.

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat și Bursa de Valori București vor organiza anul viitor o serie de opt workshop-uri în cele opt agenții pentru IMM, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului din cadrul ministerului.

Evenimentele se vor desfășura în Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Ploiești, Târgu Mureș și Timișoara. În cadrul acestor workshop-uri, BVB va prezenta reprezentanților mediului de afaceri oportunitățile pe care piața de capital le oferă atât companiilor care doresc să se dezvolte, cât și investitorilor individuali care doresc să utilizeze mecanismele bursiere.

Articolul precedentEY: ONG-urile din educație și sănătate – cele mai „răsfățate”. Câți bani dau firmele
Articolul următorRomânia a preluat președinția UE. Pe partea de cadastru

Comments are closed.