Bursa de Valori Bucureşti a pierdut, săptămâna trecută, 895,8 milioane de lei din capitalizare, respectiv 0,46%, în timp valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o scădere de aproape 2,5 ori, în comparaţie cu săptămâna anterioară.

Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a ajuns la 190,83 miliarde de lei, în perioada 14 iunie – 18 iunie, de la 191,734 miliarde de lei consemnate săptămâna precedentă.

Tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 179,93 milioane de lei, în această săptămână, faţă de 444,62 milioane de lei, în perioada 7 – 11 iunie 2021.

Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost miercuri, 16 iunie, când s-au consemnat 69,31 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, joi, 31 mai, cu o valoare a tranzacţiilor de 13,831 milioane de lei.

Acţiunile Transport Trade Services (TTS) au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti în această săptămână, generând tranzacţii de 34,64 milioane de lei.

În top se mai află Transgaz, cu schimburi de 30,63 milioane lei, şi o creştere de 0,70% în ceea ce priveşte preţul acţiunilor, urmată de titlurile Banca Trasilvania, cu tranzacţii de 17,35 milioane de lei (0,72%).

Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Cemacon (+7,69%), Retrasib (+7,44%) şi Aerostar (+5,77%).

La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile Rompetrol Well Services. Acestea au înregistrat un declin de 20,26%, urmate de cele ale Şantierul Naval Orşova (-12,82%) şi ale Bermas (-7,26%). AGERPRES/(AS – autor: Mariana Nica, editor: Oana Tilică, editor online: Adrian Dădârlat)

Articolul precedentRomânul care are o afacere similară cu cea a miliardarului Bill Gates
Articolul următorSerie de SCUMPIRI la raft: Prețul cărnii de porc s-a majorat cu 25%. Topul alimentelor care s-au scumpit în luna mai