BNR confirmă anticipațiile analiștilor. Menține dobânda cheie la 2,50% pe an

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, miercuri, menținerea dobânzii de politică monetară la 2,50% pe an.

Consiliul de Administrție al BNR a explicat că menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50% pe an a fost luată în contextul în care cele mai recente evaluări reconfirmă perspectiva continuării scăderii ratei anuale a inflaţiei, în linie cu prognoza pe termen mediu din august 2018.

”Incertitudinile şi riscurile asociate perspectivei inflaţiei au ca principale surse evoluţia preţurilor unor produse alimentare, a preţurilor administrate (gaze şi energie electrică) şi a preţului combustibililor, precum şi condiţiile de pe piaţa muncii şi conduita politicii fiscale. Relevante sunt, de asemenea, ritmul creşterii economice globale în contextul tendinţelor protecţioniste, perspectivele economiei şi a inflaţiei în zona euro şi în UE şi, implicit, conduita politicii monetare a BCE şi a băncilor centrale din regiune”, se arată în comunicat.

Totodată, banca centrală a subliniat că datele provizorii arată o uşoară reaccelerare în termeni anuali a creşterii economice în trimestrul al doilea din 2018, la 4,1%, de la 4% în trimestrul anterior.

”Consumul gospodăriilor populaţiei a continuat să fie principalul determinant al creşterii PIB, secondat la mică distanţă de variaţia stocurilor, iar aportul formării brute de capital fix a redevenit negativ. Contribuţia exportului net la avansul PIB a rămas nefavorabilă, dar s-a îmbunătăţit uşor comparativ cu trimestrul precedent, în contextul unei decelerări mai evidente a ritmului de creştere a importurilor în raport cu cea a exporturilor”, se arată în comunicat.

Prognoza băncii centrale arată că inflația va reveni la limita superioară a țintei de inflație, urmând să termine anul la 3,5% și să stea între 2,6 și 3% anul viitor.

BNR a crescut în trei rânduri, cu câte 0,25% puncte procentual,e dobânda-cheie în prima parte a anului, dar din luna mai nu a mai intervenit cu nicio creștere.

Ședința CA al BNR a fost precedată de reuniunea Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială (CNSM), în data de 24 septembrie, pentru a treia oară în acest an.

În cadrul ședinței au fost discutate aspecte care vizează politica macroprudențială, precum analiza periodică de recalibrare a amortizoarelor de capital și implementarea recomandărilor care vizează politica macroprudențială și riscul sistemic, subiect în strânsă corelație cu evoluția ROBOR și a dobânzilor bancare la credit.

Precedenta ședință a Consiliului de administraţie pe probleme de politică monetară a avut loc pe 6 august, când Banca Centrală a decis păstrarea unei dobânzi de bază de 2,5% pe an.

viewscnt

Articolul precedentSe scumpesc țigările. Cel mai târziu de la 1 ianuarie 2019
Articolul următorLeul, influențat slab în contextul sedinței CA al BNR. Apreciere de 0,03 %

Comments are closed.