BCR a decis să intre în sistemul split TVA

BCR, controlată de grupul austriac Erste, a decis să intre în sistemul split TVA, care permite scăderea plăților la stat aferente impozitului pe profit cu 5%.

În luna mai că și BRD Societe Generale, UniCredit Bank și ING Bank au intrat în acest sistem, deși facturile purtătoare de TVA reprezintă o parte insignifiantă din rulajul lor.

Grupul austriac Erste, proprietarul BCR, a indicat pentru România, la finele lunii trecute, un câștig net atribuibil acționarului majoritar în primul semestru al anului de 122,5 milioane euro, față de 50,2 milioane euro în primele șase luni din anul trecut, și un profit operațional al său de 137 milioane euro, de la 151 milioane euro în perioada similară 2017. Profitul net al BCR a fost de 149,7 milioane euro, iar rezultatul operațional – 159,2 milioane euro, scrie Profit.ro.

BCR a înregistrat un avans consistent, de peste 50%, în creditarea persoanelor fizice, față de S I 2017, consolidându-și poziția de principal partener bancar pentru românii care vor să-și cumpere o casă, deținând peste 20% din creditele imobiliare acordate în semestrul I 2018.

Ambiția Guvernului de a face sistemul split TVA obligatoriu a eșuat după opoziția dură a sectorului de afaceri, care a reclamat că plata taxei pe valoarea adăugată într-un cont separat ar putea aduce dificultăți majore în gestionarea fluxurilor financiare, în condițiile în care măsura nu ține cont de timpul ridicat de încasare efectivă a facturilor, potrivit Profit.ro.

După modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului în Parlament, sistemul a devenit obligatoriu de la 1 ianuarie doar pentru firmele în insolvență și cele care aveau restanțe la plata TVA către stat peste anumite valori. Astfel, în sistem au ajuns atunci circa 18.000 de firme (din circa 385.000 de persoane juridice plătitoare de TVA), însă doar 2% dintre acestea au făcut-o de bunăvoie, restul fiind forțate la plata defalcată a TVA fie pentru că erau în insolvență, fie pentru că aveau datorii.

Articolul precedentUniCredit, profituri în creștere în România dar în scădere în Italia
Articolul următorINS: Porcii sacrificați în iunie au totalizat 28.448 tone

Comments are closed.