Sistemul bancar din România a obținut un profit record de aproape 1 miliard de euro în primul semestru al anului. Valoarea este de aproape 3 ori mai mare decât medie din Uniunea Europeană și, potrivit unei analize BNR, nu se bazează pe o creștere consistentă a intermedierii financiare.
Sistemul bancar din România a ”marcat” un profit record de 4,8 miliarde de lei în primul semestru din 2022, în creștere cu circa 15% față de primele șase luni din 2021, reiese din calculele CursdeGuvernare pe baza datelor Băncii Naționale a României.
Activele nete ale sistemului bancar local au urcat la 664,4 miliarde de lei la sfârșitul lunii iunie, iar rentabilitatea acestora s-a situat la 1,45%.
Profitabilitatea activelor sectorului bancar din România este printre cele mai ridicate din Europa, de aproape trei ori peste media Uniunii Europene (de 0,5% în decembrie 2021 când în România a fost de 1,4%, potrivit unui raport BNR).
Valori superioare au fost înregistrate de sistemele bancare din regiune, respectiv de cele din Ungaria și Bulgaria.
Piața locală continuă să fie una dintre cele mai profitabile din Europa, chiar dacă profitul sistemului bancar nu vine dintr-o creștere la fel de consistentă a intermedierii financiare (raportul dintre activele băncilor – în principal credite – și PIB, relevant pentru determinarea amprentei sistemului bancar la nivelul unei economii).