O scurgere majoră de documente ale FinCEN, departamentul din cadrul Trezoreriei SUA responsabil de comabaterea spălării de bani, arată cum marile bănci ale lumii au permis cu bună ştiinţă tranzacţii cu bani proveniţi din infracţiuni, iar guvernul american nu a intervenit.

În cea mai recentă scurgere de informaţii din ultimii ani care atestă grave nereguli în sistemul financiar global, o investigaţie jurnalistică scoate la iveală modul în care unele dintre cele mai mari bănci din lume au permis cu bună ştiinţă tranzacţii cu bani proveniţi din infracţiuni. Mai mult, autoritatea în domeniu a Statelor Unite a eşuat sistematic să ia măsurile care se impuneau, permiţând spălarea de bani deţinuţi inclusiv de organizaţii de crimă organizată şi apropiaţi ai unora dintre cei mai autoritari lideri contemporani. Informaţiile au fost dezvăluite în de BBC şi Buzzfeed News, citate de adevarul.ro

FinCEN este departamentul din cadrul Trezoreriei Statelor Unite responsabil cu combaterea spălării de bani şi a altor infracţiuni financiare. FinCEN primeşte documente de la bănci din întreaga lume dacă tranzacţiile au fost realizate în dolari, chiar dacă nu s-au desfăşurat pe teritoriul Statelor Unite.

Aproape toate marile bănci de la nivel mondial sunt implicate în scandalul actual.

Printre marile bănci menționate cu diverse activități suspecte în articol se află HSBC, JP Morgan sau Deutsche Bank. Marea Britanie este plasată în categoria de mare risc, alături de Cipru, de Divizia intelligence a FinCen, și asta din cauza numărului mare de companii înregistrate în UK care apar în rapoartele SAR. Peste 3.000 de astfel de companii apar in dosarele FinCEN, mai multe decât din oricare altă țară

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentAnaliză KeysFin: cum se împarte puterea economică pe județe și regiuni – Bucureștiul, cel mai bogat, Mehedințiul, cel ma sărac
Articolul următorParlamentarii votează azi legea de aprobare a rectificării bugetare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau