Banca Europeană de Investiţii va înceta să susţină proiectele legate de energii fosile, inclusiv gaz, începând din 2022, a anunţat instituţia joi într-un comunicat, relatează AFP.

 

„După o lungă discuţie am ajuns la un compromis pentru a pune capăt finanţării prin bancă a proiectelor legate de energiile fosile (…), inclusiv gaz, începând de la sfârşitul lui 2021”, a indicat BEI, instituţie de finanţare a Uniunii Europene.

Această decizie se înscrie în cadrul noii politici de investiţii a băncii votată joi de membrii consiliului de administraţie – format din reprezentanţi ai statelor membre şi ai Comisiei Europene – şi a ambiţiei sale de a deveni o veritabilă „bancă a combaterii schimbării climatice”.

Această nouă politică răspunde în special apelului în acest sens al viitoarei preşedinte a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Ministrul francez al economiei Bruno Le Maire a salutat imediat „o decizie istorică care constituie prima etapă spre crearea Băncii europene a combaterii schimbării climatice propusă de preşedintele Macron”.

Mai multe ONG-uri şi-au exprimat satisfacţia.

„Decizia de astăzi este o victorie importantă pentru mişcarea de combatere a schimbării climatice. În sfârşit, cea mai mare bancă publică din lume s-a pliat pe presiunea publicului şi a recunoscut că finanţarea tuturor combustibililor fosili trebuie să înceteze”, a reacţionat Colin Roche, din cadrul Friends of the Earth.

„Ne vom alinia strategia de investiţii energetice ambiţiilor politice ale UE, obiectivelor de combatere a schimbării climatice şi privind energia ale UE pentru 2030 şi exigenţelor acordului de la Paris”, a afirmat vicepreşedintele BEI Andrew McDowell într-o conferinţă telefonică cu jurnaliştii.

Pe lângă anunţul său privind energiile fosile, BEI intenţionează ca activităţile sale de investiţii „să deblocheze” până la 1.000 de miliarde de euro în acţiunea pentru combaterea schimbării climatice şi în dezvoltare durabilă în cursul următorului deceniu.

Discuţia a fost „lungă” privind acest calendar, a recunoscut McDowell.

Mai multe ONG-uri au denunţat ezitările în cadrul consiliului de administraţie al BEI în ceea ce priveşte gazul, energia fosilă cu cele mai scăzute emisii de CO2.

Comisia Europeană a recunoscut că gazul va juca cu siguranţă „un rol încă o perioadă” în tranziţia continentului spre energii mai curate, conform Agerpres.

Articolul precedentComisia Europeană ar putea penaliza România pentru deficit excesiv
Articolul următorSe lansează bancnota de ZERO euro