Banca Centrală Europeană va majora din nou ratele dobânzilor, joi, pentru a contracara inflația galopantă.  Potrivit unei analize Reuters, va fi cu siguranță o creștere de amploare, cel mai probabil chiar un record, singura necunoscută fiind cu cât  va crește DOBÂNDA.

În cele din urmă, alegerea se va face între o creștere de 50 și 75 de puncte de bază a ratei. Aceasta din urmă ar fi cea mai mare creștere de până acum a ratei de referință a BCE, însă, indiferent de rezultat, direcția de acțiune a băncii va fi clară, scrie Reuters, .

Vestea și mai proastă este că decizia de joi reprezintă, cel mai probabil, doar începutul, deoarece în lunile următoare se așteaptă alte majorări ale dobânzii-cheie.

Odată cu venirea sezonului rece, este de așteptat ca prețurile ridicate ale energiei să afecteze puternic puterea de cumpărare, având ca rezultat încetinirea creșterii economice și recesiunea. În aceste condiții, o majorare mult prea agresivă a dobânzi BCE ar îngreuna povara pentru guvernele care se împrumută cu scopul de a-i ajuta pe cetățenii afectați, așa cum se întâmplă în România

Inflația globală în zona euro depășește 9%

„Ne așteptăm la creșteri ale ratelor de 75, 50 și 25 de puncte de bază în următoarele ședințe din acest an, ducând rata depozitelor în teritoriu neutru pe măsură ce economia încetinește, și la alte trei creșteri de 25 de puncte de bază anul viitor”, a declarat economistul Societe Generale, Anatoli Annenkov, potrivit Reuters.

Articolul precedentAdio RCA ieftin. Asiguratorii au liber la scumpiri. Modificările importante au intrat în vigoare joi
Articolul următorA murit Regina Elisabeta a II-a! Marea Britanie este în DOLIU