Autoritatea de Supraveghere Financiară a publicat, marți, un comunicat, în care ”imparțială ca tot românul” instiuția încearcă să împace și capra si varza, așteptând să vadă de partea cui se va înclina balanța.

Ca urmare a apariției în spațiul public a unor informații privind investițiile fondurilor de pensii administrate privat (Pilon II) în acțiunile unei companii listate la Bursa de Valori București (Digi Communication înregistrată în Olanda n.r.), Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) transmite următoarele precizări:

”În cazul listării la Bursa de Valori București a companiei Digi Communications N.V., prospectul de emisiune a fost aprobat de autoritatea din Olanda, Autoritatea de Supraveghere Financiară fiind doar notificată cu privire la acest demers”, arată comunicatul reluat de Realitatea Financiară.

ASF precizează, totodată, că ”prospectul, făcut public în vederea listării, pune la dispoziția investitorilor toate informațiile relevante despre situația companiei și menționează inclusiv riscurile asociate, precum: riscuri referitoare la activitatea și industria în cadrul căreia societatea își desfășoară activitatea, riscuri legate de aspecte legale, de reglementare și de litigii, riscuri legate de investițiile în țările în care societatea își desfășoară activitatea, riscuri legate de poziția financiară și riscuri legate de ofertă și de acțiuni”.

Autoritatea de Supraveghere Financiară a demarat o investigație a tuturor aspectelor rezultate în urma informațiilor apărute în spațiul public. Asigurarea stabilității piețelor financiare non-bancare, precum și verificarea respectării prevederilor legale incidente acestor piețe, reprezintă obiective fundamentale ale ASF.

În situația în care, în urma analizelor efectuate, Autoritatea constată nerespectări ale legislației care guvernează activitatea entităților supravegheate, adoptă măsurile care se impun conform legii sau sesizează, după caz, organele abilitate.

Așadar, beneficiarii de contracte Digi, care au devenit jucători pe bursă fără să fie consultați, pot sta liniștiți, potrivit ASF, pentru că oricum nu au cum să ridice obiecții.

La sfârșitul săptămânii trecute, consilierul pe probleme economice al primului ministru, Darius Vâlcov, a adresat ASF o serie de întrebări legate de listarea Digi și de bilanțurile financiare ale companiei.

Acțiunile Digi Communications (DIGI) sunt tranzacționate la minimele absolute de la listarea companiei la bursă, în luna mai 2018. Emitentul care deține operatorul telecom RCS&RDS a raportat săptămâna trecută înjumătățirea profitului net semestrial la 15,3 milioane euro, de la 31,83 milioane euro în perioada similară a anului trecut.

După ce Darius Vâlcov a pus la îndoială elemente din operațiunile companiei, dar și plasamentele fondurilor de pensii românești, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să se sesizeze în baza informațiilor vehiculate în spațiul public.

Vâlcov a declarat că așteaptă răspunsuri de la supraveghetorul pieței de capital asupra condițiilor în care s-a listat Digi și în care fondurile de pensii românești au realizat plasamente pe acest emitent, ale cărei titluri au scăzut de la 40,00 lei/acțiune, prețul ofertei publice de listare din luna mai, la 27,80 lei/acțiune, minim atins ieri, și care se traduce cu un impact negativ de 30,50% pentru investitorii care au cumpărat titluri înainte de intrarea acestora în ringul Bursei de Valori București.

Vâlcov a cerut ASF să afle dacă banii a trei milioane de români, cotizanți la fondurile de pensii, au mers în oferta Digi și dacă au plecat mai departe într-un offshore al operatorului telecom din Cipru.

Operatorul Digi a reacționat la acuzațiile ce îi sunt aduse, făcând public un comunicat.

„Respingem afirmațiile denigratoare exprimate în mod repetat de acest politician român și constatăm că am devenit ținta unei adevărate campanii de defăimare. Nu facem politică și nu vrem să fim implicați în jocuri politice. Însă, ne simțim datori față de abonații, investitorii, partenerii și angajații noștri să corectăm informațiile eronate pe care cineva le aruncă împotriva noastră în spațiul public. Digi|RCS & RDS este o societate care își desfășoară de aproape 25 de ani activitatea preponderent în România. Societatea RCS & RDS S.A. a investit din 2010 până în prezent peste două miliarde euro, pentru a dezvolta o rețea performantă de comunicații electronice fixe și mobile. Aceste investiții au fost făcute în beneficiul a milioane de abonați, care se bucură azi de servicii de cea mai bună calitate la prețuri foarte avantajoase. Și datorită investițiilor făcute de Digi|RCS & RDS în dezvoltarea rețelelor sale din România, această țară se mândrește azi cu una dintre cele mai bune poziții în clasamentele mondiale privind viteza internetului. Digi|RCS & RDS a virat, în ultimii zece ani, peste 1 miliard de euro la bugetul de stat și la bugetul asigurărilor sociale și de sănătate, fiind unul dintre cei mai mari contribuabili din țară. Când s-a decis listarea acțiunilor Digi|RCS & RDS pe o piață publică, pentru că am vrut să continuăm să contribuim la dezvoltarea pieței din România, am ales Bursa de Valori București. Astfel că, în mai 2017, am finalizat un proces îndelungat de listare, prin care oricui i s-a dat ocazia să achiziționeze acțiuni în Digi|RCS & RDS în scop investițional (atât persoanelor fizice, cât și fondurilor specializate), fără niciun beneficiu financiar pentru noi. Politicianul aruncă o serie de afirmații care induc în eroare și care trădează fie o totală necunoaștere a domeniului pieței de capital, fie o strategie de manipulare a informațiilor pentru a crea confuzie și neîncredere într-un sector investițional. Operăm o afacere sănătoasă, stabilă și ne străduim să o creștem continuu. Datoriile pe care Digi|RCS & RDS le-a contractat de-a lungul timpului au finanțat creșterea accelerată a acestei afaceri, pe o piață extrem de dinamică și competitivă, unde nevoia de investiție este continuă. De altfel, gradul de îndatorare a companiei este inferior nivelului de îndatorare înregistrat pe piețele europene, în sectorul telecomunicațiilor. Digi|RCS & RDS a făcut publice, în mod transparent și complet, toate informațiile necesare pentru ca orice investitor să decidă să achiziționeze sau nu acțiuni Digi în deplină cunoștință de cauză. Toate comunicările date în piață înainte, în timpul și ulterior procesului de listare, disponibile pe website-ul www.digi-communications.ro, sunt o dovadă în acest sens. Prin atacurile la adresa companiei noastre, politicianul denigrează munca a 13.000 de angajați din România și pune sub semnul întrebării o afacere care a transformat compania Digi|RCS & RDS într-unul dintre liderii regionali în comunicații electronice. Este cel puțin nepotrivit ca un politician care se asociază cu Guvernul României să atace una dintre cele mai mari companii locale, aflate în topul firmelor antreprenoriale românești. Astfel de declarații nu fac altceva decât să diminueze încrederea investitorilor în capacitatea României de a oferi un climat propice dezvoltării de afaceri durabile, care să susțină economia țării și a regiunii”. Autoritatea de Supraveghere Financiară spune astăzi, în documentul prin care anunță începerea investigației, că Digi este listată prin procedura de pașaportare, aplicabilă oricărui alt emitent dintr-un stat membru al Ununii Europene”.

Potrivit unor surse autorizate, fondul de pensii privat NN de la Pilonul II, nu ar fi cumpărat acțiuni Digi tocmai pentru lipsa unei protecții integrale sub legislația pieței de capital. Practic, Digi s-ar putea delista în orice moment, prin firma olandeză, fără a fi nevoie să strângă cele 95% din titluri care permit ieșirea de la cota bursei sub legislația pieței de capital românești. Temerea de a se găsi captivi într-o societate delistată ar fi cântărit decisiv în hotărârea fondului de pensii NN de a nu investi în Digi.

Vâlcov pune la îndoială nu numai datele de evaluare fundamentale, dar chiar aspecte juridice legate de Digi.

„Aveau voie fondurile de pensii să achiziționeze acțiuni la o companie urmărită penal?”, a declarat acesta. Informații cu privire punerea în mișcare a urmăririi penale a RCS&RDS și ai unor oficiali ai grupului de către Direcția Națională Anticorupție au survenit chiar în timpul derulării ofertei publice, în luna mai a anului trecut pentru un caz vechi de atribuire a drepturilor de televizare ale meciurilor organizate de Liga Profesionistă de Fotbal.

Și problema datoriilor a fost adusă în discuție de către Vâlcov.

Acesta a întrebat dacă nu cumva operatorul telecom este pe capitaluri negative.

La 30 iunie, activele totale ale Digi se ridicau la 1,51 miliarde euro, fiind cu 12,68% mai mari decât cele de 1,34 miliarde euro de la sfârșitul anului trecut.

În același interval de raportare, datoriile totale s-au majorat cu 13,33%, la 1,36 miliarde euro, de la 1,20 miliarde euro.

Articolul precedentCrahul anului 2018. „Am crezut că ne vom îmbogăți, dar acum suntem ruinați”
Articolul următorDigi respinge afirmațiile denigratoare exprimate în mod repetat de un politician român

Comments are closed.