Apple pregătește intrarea pe piață cu un automobil inteligent, producție proprie

Gigantul american din domeniul IT pregăteşte, în spatele uşilor închise, un proiect gândit să ducă industria auto la un alt nivel – automobilul inteligent Apple.

Lansarea, anunţată iniţial pentru 2019, a fost amânată pentru 2023 – 2025, pentru upgrade-uri tehnologice de ultimă oră, potrivit Gandul.ro

Ultimele zvonuri din piaţă ar indica faptul că lucrurile au mers atât de departe, încât au fost demarate discuţii preliminare pentru construirea unei fabrici auto în SUA, notează appleinsider.com.

Cert este că ”Project Titan” a făcut deja primele victime: un angajat este acuzat că ar fi divulgat informaţii din laboratoarele bine securizate ale producătorului IT.

Eforturile Apple de a lansa pe piaţă un autovehicul complet autonom sunt oarecum un secret deschis în lumea tehnologiei.

Zvonurile privind „maşina Apple” au început să prolifereze din 2014, când se preconize că modelul va fi lansat în 2019, însă gigantul American a crescut miza şi a vrut mai mult. În materie de tehnologie la bordul maşinii. Astfel, lansarea a fost amânată pentru 2023 – 2025.

Ca parte a proiectului care pare să fi evoluat constant în ultimii ani, Apple a căutat parteneriate cu producătorii de automobile, cum ar fi BMW, Mercedes-Benz, Nissan, McLaren, Magna Steyr şi BYD Auto din China, dar negocierile au eşuat din cauza unor dezacorduri contractuale, scrie appleinsider.com.

Printre întrebările pe care le-au dezbătut experţii Apple au fost „cine deţine experienţa” şi cine va colecta şi procesa datele despre şofer obţinute de la sistemele informatice de la bord.v La un moment dat, proiectul a atras peste 1.000 de angajaţi, cu specialişti în hardware auto pentru software de navigaţie, care s-au concentrat pe o regândire completă a automobilului.

Cert este că echipa internă a proiectului a suferit schimbări majore în ultimele luni. Un fost angajat, Xiaolang Zhang, a fost arestat luna trecută, fiind acuzat de furtul de secrete comerciale după ce a părăsit proiectul. Doug Field, care a supravegheat producţia modelului Tesla 3, a revenit în această lună pe Apple, pentru a coordona proiectul alături de Bob Mansfield.

Articolul precedentBNR îi face o injecție cu adrenalină, dar leul tot inert rămâne
Articolul următorMetamorfoza turismului românesc. De la borcanul cu cârnați în untură, la all inclusive

Comments are closed.