Aplicarea normelor WLTP în UE a propulsat cu 137% vânzările de autoturisme în luna august

Înmatriculările de autoturisme în luna august au urcat cu 137%, în Europa, față de luna similară din 2017, în contextul intrării în vigoare, de la 1 septembrie, a normelor privind noxele WLTP (Worldwide Harmonized Light Vehicle Test Procedure).

Toți constructorii de automobile din Europa au fost nevoiți să forțeze vânzările de automobile pentru a nu rămâne cu stocuri ce nu respectă normele de testare WLTP, (Worldwide Harmonized Light Vehicle Test Procedure) care au intrat în vigoare la 1 septembrie.

Atât autoturismele cât și vehiculele comerciale au avut un avans generos în luna august, cu o creștere totală pe piața de autovehicule de 116%, cu 33.680 vehicule înmatriculate, din care 25.546 au fost autoturisme, mai mult decât dublu față de cele 12.000 înmatriculate anul trecut, scrie Profit.ro.

Toate mărcile au avut creșteri, fără excepție, însă unele dintre acestea au înregistrat rezultate spectaculoase. Jeep, de exemplu, a crescut cu 2.730% față de august 2017, adică de la 20 de mașini, la 566 exemplare, în timp ce Renault, cu 414%, a avut cea mai mare creștere în volum dintre mărcile de import și una foarte apropiată de cea a Dacia.

Dacia și-a luat partea leului, cu o creștere de 89%, dar care reprezintă un plus de 3500 de autoturisme față de anul trecut, în august. O creștere bună a avut și Opel, cu peste 1.400 de unități vândute în plus față de 2017, în august. În acest fel, la nivelul întregului an, avansul pieței de autoturisme noi se ridică la 52% față de anul trecut, o creștere la care nici măcar cei mai fini analiști ai pieței nu sperau.

În total, au fost înmatriculate 103.824 autoturisme, aproape la fel de multe câte au fost anul trecut tot anul, față de cele 68.344 înmatriculate în intervalul ianaurie – august în 2017. Dintre mărci, Dacia are un plus de 10.000 de autoturisme față de anul trecut, fiind urmată de Renault, care depășește astfel VW și Skoda, grație destocărilor din ultima lună (un plus de 4317 mașini față de 2017).

După acest val de înmatriculări, este așteptată o perioadă de acalmie în septembrie, dar mai ales în octombrie, după ce vânzările realizate în iulie și august se vor încheia de înmatriculat.

Articolul precedentBucurești și Brașov, singurele orașe mari unde apartamentele s-au ieftinit
Articolul următorANSVSA a aplicat amenzi de 458.160 de lei, în urma controalelor preventive PPA

15 COMENTARII

  1. … [Trackback]

    […] Find More Information here on that Topic: realitateafinanciara.net/aplicarea-normelor-wltp-in-ue-a-propulsat-cu-137-vanzarile-de-autoturisme-in-luna-august/ […]

  2. … [Trackback]

    […] Read More Info here on that Topic: realitateafinanciara.net/aplicarea-normelor-wltp-in-ue-a-propulsat-cu-137-vanzarile-de-autoturisme-in-luna-august/ […]

  3. … [Trackback]

    […] Info to that Topic: realitateafinanciara.net/aplicarea-normelor-wltp-in-ue-a-propulsat-cu-137-vanzarile-de-autoturisme-in-luna-august/ […]

  4. … [Trackback]

    […] Find More Info here on that Topic: realitateafinanciara.net/aplicarea-normelor-wltp-in-ue-a-propulsat-cu-137-vanzarile-de-autoturisme-in-luna-august/ […]

  5. … [Trackback]

    […] Read More Information here to that Topic: realitateafinanciara.net/aplicarea-normelor-wltp-in-ue-a-propulsat-cu-137-vanzarile-de-autoturisme-in-luna-august/ […]

  6. … [Trackback]

    […] There you will find 51316 additional Information on that Topic: realitateafinanciara.net/aplicarea-normelor-wltp-in-ue-a-propulsat-cu-137-vanzarile-de-autoturisme-in-luna-august/ […]

  7. … [Trackback]

    […] Find More on on that Topic: realitateafinanciara.net/aplicarea-normelor-wltp-in-ue-a-propulsat-cu-137-vanzarile-de-autoturisme-in-luna-august/ […]

Comments are closed.