Adrian Oros a anunțat joi, la o întâlnire cu fermierii din judeţul Neamţ, că APIA va începe plățite pentru toate măsurile de sprijin promise în pandemie începând cu 25 noiembrie. La rectificarea bugetară vor fi suplimentate fondurile pentru completarea despăgubirilor agricultorilor afectaţi de secetă, a mai spus ministrul Agiculturii.

”Fermierii, ştiu, s-au înscris. Vor fi plătiţi cei din sectoarele creştere bovine, ovine, apicultură, porc, pasăre, cei din sectorul vegetal”, a spus Oros.

Ministrul Agriculturii a mai spus că la rectificarea bugetară vor fi alocate sumele necesare pentru completarea despăgubirilor agricultorilor afectaţi de secetă.

”Am dat până acum 82%, celor ale căror culturi de toamnă au fost afectate. La culturile de primăvară, fiind afectate 1,2 milioane hectare, o să facem şi pentru aceşti fermieri aceste despăgubiri, pentru că aşa este corect. Tot prin Mecanismul de Rezilienţă o să avem fonduri pentru aplicarea strategiei de gestionare a apei, să refacem sistemul de irigaţii vechi şi să îl extindem, dar şi sistemul de drenare, pentru lucrări de combatere a eroziunii solului, lucrări de prevenire deşertificare şi extindere sistem anti-grindină. Suma totală alocată este de 6,5 miliarde euro”, a adăugat Oros.

 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentStudiu: Black Friday, sărbătoarea shopping-ului, marcată anul acesta de austeritate și cumpătare
Articolul următorBanca Națională a menținut dobânda cheie la 1,5% pe an

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau