Directorul de comunicare al ASF, Daniel Apostol, a anunțat vineri, în emisiunea ”Culisele statului paralel”, că dosarele de daună ale celor care au polițe RCA la City Insurance vor fi preluate de Fondul de Garantare a Asiguraților. Precizarea vine după ce ASF a ridicat autorizația de funcționare a companiei de asigurări. 

City Insurance are aproximativ 3 milioane de clienți, iar reprezentantul ASF a precizat că este foarte posibil ca Guvernul să adopte săptămâna viitoare o Ordonanță de Urgență care prevede preluarea dosarelor de către Fondul de Garantare.

Prin această OUG, care urmează să fie pusă în ședința de Guvern de săptămâna viitoare, Fondul de Garantare a Asiguraților va începe să facă plățile imediat ce preiau dosarele de daună”, a precizat Apostol.

Citește și: ”Cutremur pe piața asigurărilor. ASF a declarat FALIMENTUL City Insurance, cel mai mare asigurător din România”

Fondul de Garantare a Asiguraților dispune de sumele necesare pentru a face față tuturor plăților de daună care se vor ivi”, a dat asigurări Apostol.

Decizia în privința OUG care prevede preluarea dosarelor de daună de Fondul de Garantare aparține Ministerului de Finanțe.

Cei care și-au făcut asigurări la această companie au posibilitatea de a renunța la poliță și de a alege alt asigurător.

Articolul precedentCutremur pe piața asigurărilor. ASF a declarat FALIMENTUL City Insurance, cel mai mare asigurător din România
Articolul următorAdrian Câciu: „Scumpirile sunt în cascadă. Intrăm în stagflație dacă nu e stopat prețul la energie. Lucrurile sunt scăpate de sub control!”