Românii vor să investească, dar li se induce teama de faliment

Românii îşi doresc să investească într-o afacere dacă ar avea bani, aproape la fel de mult cât îşi doresc achiziţia unei case sau a unui teren.

„Conform unor studii din România, la întrebarea ce aţi face dacă aţi avea 100.000 de euro în plus, pentru mine a fost o surpriză plăcută să văd că, aproape la acelaşi nivel cu achiziţia unei case, a unui teren, renovare sau îmbunătăţirea spaţiului locativ, cam la acelaşi nivel sau undeva foarte puţin sub se află intenţia de a investi într-o afacere, a declarat Lucian Anghel, preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), citat de Agerpres.

„Deci mulţi români îşi doresc să investească într-o afacere. Ceea ce este un lucru foarte bun, există această dorinţă dacă ar avea bani”, a precizat Anghel.

Acesta afirmă că şi în cazul sondării dorinţei de deveni antreprenori la nivel de regiuni, rezultatele studiului au arătat diferenţe foarte mici între acestea, chiar dacă Bucureştiul este puţin peste.

„În cadrul aceluiaşi studiu s-a sondat dorinţa de a deveni antreprenor. Şi într-adevăr a fost o altă surpriză foarte plăcută şi interesantă: faptul că la nivelul întregii ţări nu doar Bucureşti, care este puţin în faţa altor regiuni, există dorinţa de a fi antreprenor. Bucureşti are 46,3%, Muntenia – Dobrogea – 45,6%, Transilvania – Maramureş – 44,7%, Moldova – Bucovina – 44,4%. Diferenţele nu sunt mari, iar dorinţa de a fi antreprenor există la nivelul întregii ţări. Evident avem nevoie de know-how, de finanţare, încredere, tenacitate. Sunt foarte multe lucruri pe care antreprenorii ar trebui să le deţină”, a spus Anghel.

Citând acelaşi studiu, preşedintele CA al BVB a precizat că una dintre barierele existente în România pe acest segment ar fi lipsa exemplelor de succes, în condiţiile în care se vorbeşte mai mult de falimente şi insolvenţe.

„Tot acest studiu a arătat care sunt barierele, sunt o serie de bariere funcţionale, emoţionale. Aş menţiona lipsa exemplelor de succes. Antreprenorii au dorinţa de a deveni antreprenori, dar din păcate în România de prea multe ori vorbim de exemple de falimente şi insolvenţe. Nu spunem că nu există aceste lucruri, există, dar există şi această senzaţie: cam nimeni nu are succes. Exemplele de succes foarte rar se întâlnesc în media”, a arătat șeful BVB.

Articolul precedentRomânia, campioana nedorită a oamenilor activi plecați în străinătate
Articolul următorItalmobiliare S.p.A. suspectată de concentrare economică, prin preluarea a două firme din Arad

Comments are closed.