Angajaţii sănătoşi ai companiilor pentru care Direcţiile de Sănătate Publică dispun suspendarea activităţii în urma infectării unor salariaţi cu noul coronavirus vor beneficia de acordarea indemnizaţiei de şomaj tehnic, în urma unei ordonanţe de urgenţă adoptată de Guvern, potrivit Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Astfel, dacă Direcţia de Sănătate Publică dispune suspendarea activităţii unei companii ca urmare a identificării de persoane infectate, toţi angajaţii, cu excepţia celor aflaţi în concediu medical, vor beneficia de indemnizaţia de şomaj tehnic, din bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Măsura este valabilă până la sfârşitul anului, a precizat Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

„Aceste măsuri de protecţie socială la nivelul angajatorilor, cu caracter excepţional, sunt necesare pentru a evita pierderea de locuri de muncă, creşterea ratei de excluziune socială, precum şi amplificarea decalajului socio-economic dintre persoanele a căror activitate a fost afectată direct de epidemie şi restul populaţiei”, se precizează în comunicatul

Articolul precedentLudovic Orban: ”Nu vrem să ajungem la noi restricții care să afecteze economia”
Articolul următorGuvernul va plăti aproape jumătate din salariile zilierilor și sezonierilor din agricultură