Angajații Ford Craiova, puși pe liber – Compania își reduce producția: se lucrează într-un singur schimb

    Ford Craiova și-a redus temporar producția, din 19 octombrie, din cauza lipsei de semiconductori, o problemă la nivel global. Decizia este în vigoare până joi. 

    Zilele acestea, uzina va lucra într-un singur schimb din trei, atât în secția de producție vehicule, cât și în cea de producție motoare.

    Prioritare vor fi mașinile pentru care s-au încheiat deja contracte, a precizat compania.

    Angajații vor primi o indemnizație care reprezintă 78% din salariul de bază și vor beneficia și de celelalte drepturi prevăzute de lege pentru astfel de situații, conform Contractului Colectiv de Muncă în vigoare.

    Articolul precedentLEGILE PUTERII. Claudiu Năsui: „Avem soluția pentru scăderea facturilor la energie cu 32%”
    Articolul următorRomânii- cei mai expuși la sărăcie dintre toți europenii