America a șocat întreaga planetă atunci când a anunțat, pentru trimestrul al II-lea din 2020, o contracție anualizată a PIB de 31,4% . Astăzi ne șochează din nou cu o revenire și mai spectaculoasă, la un ritm anualizat de 33,1%, pentru trimestrul al II-lea:

Cine ar fi crezut că va vedea vreodată asemenea grafice ale variațiilor trrimestriale ale PIB-ului american? Și totuși se întâmplă. pentru a înțelege uriașul optimism care domină acum economia americană, trebuie să adăugăm că așteptările analiștilor erau, ieri, la o creștere anualizată de 32%, după ce , în iulie toată lumea abia spera la o firavă revenire de 14% în ritm anualizat pentru trimestrul al III-lea al anului curent. Așadar, în numai trei luni economia americană a parcurs un drum uriaș de la un pesimism paralizant care vedea o recuperare doar pe jumătate a teribilului trimestru secund în trimestrul de vară la cea mai importantă creștere trimestrială din istorie.

Cea mai importantă economie a lumii se află astăzi la un neașteptat de cuminte -2,9% ritm anual, cu trei procente și jumătate sub nivelul de dinanintea crizei, dar cu o scădere mult mai puțin dramatică decât așteptările:

Rezultatele față de Europa sunt diferite pentru că evoluțiile sunt total diefrite: în America au crescut consumul privat, investițiile (în companii, în locuințe și în bunuri de folosință îndelungată), dar a scăzut consumul guvernamental. Consumul personal a crescut cu un incredibil ritm de 40,5% anualizat, mult mai puternic decât scăderea aceluiași indicator din trimestrul al II-lea, de 33%:

Care este structura cestei creșteri impresionante:

Consumul individual deține grosul creșterii trimestriale cu 25,27% creștere, după o scădere de 24,01% trimestrul precedent; investițiile în mijloace fixe cresc cu aproape 5% , compensând în mare parte scăderea de 5,27% din trimestrul anterior. Investițiile în bunuri private au crescut robust, cu 6,62% aproape dublu față de căderea de 3,5% din trimestrul anterior. totul în contextul scăderii consumului guvernamental cu 0,68% față de creșterea cu 0,77% din trimestrul al II-lea.

Iată evoluția sugestivă a celor doi indicatori-pereche, consumul individual și consumul guvernamental:

Americanii nu mai economisesc la fel de mult ca în timpul crizei din primăvară atunci economiseau 25,7% din venitul disponibil, iar acum doar 15,8% din același venit, cheltuind mai mult, pe fondul unui optimism debordant. Și prețurile au crescut cu 3,4%, urmând unei scăderi de 1,4% în trimestrul precedent:

În acest context, nu e de mirare că economia poate reveni la nivelul de dinainte de pandemie, la sfârșitul anului viitor, dacă nu intervine o nouă injectare de stimuli financiari. Dacă administrația și FED vor pompa 1 000 de miliarde de dolari, economia americană vca atinge aproape același nivel ca cel care ar fi fost atins fără pandemie, iar dacă stimulul financiar va depăși 2 000 de miliarde de dolari, America va ajunge să crească mai mult decât ar fi crescut fără pandemie. O spune o analiză Deutsche Bank :

Articolul precedentCostel Barbu: Astăzi a început turnarea asfaltului pe Drumul European 70 (DN6), Alexandria–București. Teleormănenii vor circula în siguranță
Articolul următorNicușor Dan: Primăria Generală are datorii de 3 miliarde de lei, fără a socoti restanțele companiilor