Benzinăriile care au profitat de isteria scumpirii carburanților, majorând nejustificat prețurile, au fost amendate cu peste 1 milion de lei. O singură companie a fost sancționată cu suma maximă prevăzută de lege, 100 de mii de lei, a anunțat, vineri, purtătorul de cuvânt al Guvernului

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a verificat până vineri la prânz peste 90 de benzinării, precum și sediul central al unei companii care operează 215 stații în România, a transmis Dan Cărbunaru.

Comisarii ANPC au dat amenzi de 950.000 lei, dar și 10 avertismente, 3 măsuri complementare de oprire temporară a activității, 2 propuneri de încetare a practicilor comerciale incorecte și alte 4 decizii de încetare a practicilor comerciale incorecte deja aprobate.

De asemenea, a fost emis și un ordin al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor de încetare a practicilor comerciale incorecte adresat direct unei companii petroliere din România, care a și fost sancționată cu cea mai mare amendă pe care o poate da ANPC, 100.000 de lei.

Și ANAF a dat 6 sancțiuni de 140.000 lei, la care se adaugă confiscări de 1.250 lei și suspendarea pentru 30 de zile în cazul unei benzinării din Satu Mare, unde au fost aplicate amenzi de 100.000 de lei și activitatea s-a suspendat pe perioadă de o lună.

Un alt punct de lucru din județul Sibiu a fost amendat contravențional cu 2.000 de lei și a fost confiscată o sumă de bani.

La alte puncte de lucru din Timiș și Botoșani, ANAF a dat amenzi de câte 19.000 de lei.

Și Inspectoratul pentru Situații de Urgență a transmis avertizări și a făcut controale.

Până vineri dimineață au fost verificate 814 de benzinării și s-au dat 672 de sancțiuni în valoare totală de 750.000 lei.

 

Articolul precedentPutin trimite procurorii peste companiile străine care se retrag din Rusia
Articolul următorMiliardarul Roman Abramovici, sancționat și în Canada, pentru sprijinul acordat lui Putin