Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a prezentat, miercuri, la finalul ședinței de Guvern, proiectul unei ordonanțe de urgență care conține dublarea etapizată a alocațiilor pentru copii. Prima majorare ar urma să aibă loc la 1 septembrie, fiind aferentă lunii august.

„Guvernul dublează alocațiile pentru copii, după un calendar bine stabilit. Prima mărire va fi în septembrie pentru luna august, depinde cum au optat să  primească alocațiile, pe card sau numerar. Creșterea atinge 185 lei pentru copiii între 2-18 ani, și de 369 lei pentru copiii între 0-2 ani. Următoarea creștere va fi de 20%. O creștere similară va fi și în 2022, 20%. La finalul anului 2022 vom avea o creștere a alocațiilor de 300 de RON (2-18 ani) și de 600 de RON (copii cu dizabilități și cei între 0-2 ani). Creșterea poate fi susținută pentru bugetele din anii viitori. Decizia am luat-o împreună cu colegii mei, pentru a ne armoniza decizia CCR”, a declarat, miercuri, ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

Articolul precedentComisia Europeană a încheiat un contract pentru medicamentul anticoronavirus
Articolul următorCe reprezintă „dreptul de a fi uitat” – ghid util în epoca GDPR (P)