Efectivele de bovine la 1 iunie 2018, față de aceeași perioadă a anului 2017, au scăzut cu 0,5% pe total, iar efectivul matcă cu 0,2%, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică.

Scăderea efectivelor de bovine este inexplicabilă din moment ce în 2017 s-au înregistrat producții record la nu mai puțin de 9 culturi agricole, iar prețul furajelor a fost în scădere.

Nici în acest recolta de cereale nu va fi mai mică ceea ce înseamnă că fermierii vor avea furaje de calitate și la un preț bun. La acestea se adaugă subvențiile pentru creșterea bovinelor.

Dar, ca pe vremurile de dinainte de 1990, rezultatele excepționale și raportările de noi recorduri sunt doar pe hârtie și evident pentru export, pentru a le reimporta transformate în carne.

La data de 1 iunie, efectivul de bovine total era de 2.002.019, în scădere cu peste 10 mii față de 1 iunie 2017. Din care efectivul matcă este de 1.283.158 capete, în scădere cu 2.869 față de 1 iunie 2017.

Regiunea care deține cel mai mare efectiv de bovine este Nord-Est, cu 25,1% din total, în scădere de la 25,5% în aceeași perioadă a anului trecut.

Distribuţia efectivelor de bovine la 1 iunie 2018 pe regiuni de dezvoltare, comparativ cu 1 iunie 2017, atestă faptul că ponderea acestora a crescut în regiunile: Centru (+0,7 puncte procentuale), Nord-Vest (+0,5 pp.) şi Sud-Muntenia (+0,2 pp.), a scăzut în regiunile: Sud-Vest Oltenia (-0,7 pp.), Nord-Est (-0,4 pp.), Sud-Est (-0,2 pp.) şi Vest (-0,1 pp.) şi a rămas constantă în regiunea Bucureşti-Ilfov.

Articolul precedentREVISTA PRESEI – Situație gravă. Guvernul intră în fondul de rezervă
Articolul următorIndicii ROBOR cresc pe toate palierele. ROBOR la trei luni, 3,14 %

Comments are closed.