Tentativa de asasinat împotriva fostului președinte american și actualului candidat prezidențial, Donald Trump, a șocat cetățenii americani și lumea întreagă, nu și investitorii, care se adaptează extrem de repede la marile evenimente ale zilei de pe mapamond.
bligați să decidă care sunt efectele principale, investitorii s-au îndreptat spre activele tranzacționabile în acel moment. Cotațiile Bitcoin au dat primul indiciu, creșterea oferind o primă orientare în weekend, înaintea deschiderii piețelor bursiere. Avansul Bitcoin a fost de 9,5% de duminică, ora 00:00, până marți la aceeași oră.
Deși o ipoteză ar spune că reacția a venit ca răspuns la șocul momentului și a nesiguranței în creștere, persistența aprecierilor indică altceva. Cu toate că traversăm o perioadă în care se așteaptă o majorare semnificativă a ofertei de vânzare, în urma reintroducerii în circuit a unor monede recuperate de la bursa japoneză Mt Gox, poate mai important decât acest lucru, piețele au decis că șansele lui Trump, susținător al criptoactivelor, au crescut semnificativ.
În lipsa unor evenimente neprevăzute, ceea ce pare mai puțin probabil decât în alte runde electorale, Donald Trump ar urma, potrivit estimărilor, să revină la Casa Albă.
Reflectoarele au fost apoi puse pe Trump Media & Technology Group, listată sub simbolul DJT, care operează platforma de social media Truth Social. Acțiunile DJT au avansat spectaculos în pre-deschiderea de luni, când au atins și maximul. Cu toate acestea, cotațiile elevate nu au putut fi menținute, tendința fiind apoi de scădere.
De la închiderea de 30,88 de dolari/acțiune, vineri, maximul a fost de 54,49 dolari/acțiune, însă cotația de luni a fost de 40,58 dolari, marcând un salt totuși considerabil de 31,4%.
În sesiunea de după închidere, cotațiile au continuat să coboare, urmând un tipar întâlnit uneori în situații în care energia emoțională puternică și concentrată, cu o prezență importantă a investitorilor de retail, conduce la repere de preț greu de susținut, arată Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România.
Sesiunea de luni de pe bursa americană a început optimist
Creșterile au dus indicele S&P500 la un nou record intra-day de 5666 de puncte. Mișcările au fost aliniate cu tendința burselor de a saluta unele elemente din programul economic al lui Trump, de reducere a reglementărilor și prelungire a nivelurilor mai reduse de impozitare pe anumite segmente. După aproximativ două ore, însă, entuziasmul a început să se diminueze.
Piețele au părut să își amintească de o parte mai puțin entuziasmantă a propunerilor, cea de a majora taxele vamale, ceea ce ar putea avea efect asupra inflației.
Tendința indicelui a fost urmată și de acțiunile Tesla. Inițial aflate în creștere până la un vârf de 6,6%, titlurile au coborât apoi până la închidere și au păstrat un avans de doar 1,8%. Elon Musk a fost unul dintre susținătorii candidaturii lui Donald Trump și s-a arătat bucuros de nominalizarea lui James David Vance în cursa electorală pentru poziția de vice-președinte.
Pentru spațiul investițiilor în tehnologie, numirea unui fost angajat al firmei de capital de risc (venture capital) a lui Peter Thiel a fost salutată drept o victorie, prefigurând, se speră, o poziție de susținere pentru întregul sector. În același timp, poziția sa a fost critică în trecut la adresa giganților din IT care ar deține o prea mare putere și influență în politică, punctează Claudiu Cazacu.
Segmentul companiilor mici, reprezentat de indicele Russell 2000 a supra-performat luni, cu un avans de 1,9% față de 0,28% pentru S&P500 și 0,4% pentru Nasdaq. Mișcarea continuă o tendință recentă, încurajată de semnele pentru debutul tăierilor de dobândă de către Rezerva Federală.
Sectorul petrolier și al energiei convenționale ar putea beneficia de pe urma alegerii lui Donald Trump. Candidatul la prezidențiale a declarat în repetate rânduri că America are nevoie de energie ieftină și va încuraja forajele din prima zi a mandatului, criticând inițiativele de energie verde ale administrației Biden drept excesive. Companiile de servicii petroliere au beneficiat de influx de capital luni: Halliburton a avansat cu 3,8%, Transocean cu 4,15% și SLB, fostul Schlumberger cu 3,3%.
În același timp, sectorul farmaceutic a fost criticat de Trump, care a promis să limiteze influența companiilor din acest sector. Fondul Vanguard Health Care a pierdut 0,3% luni, pe o piață în general în creștere.
Atacul asupra lui Donald Trump a activat baza sa electorală și propulsat șansele de a deveni în toamnă președintele SUA. Bursele au răspuns cu entuziasm, temperat ulterior, cu o creștere pronunțată a volatilității și cu rearanjări ale expunerilor în diferite sectoare. Investitorii activi ar putea avea mai mult de lucru din această toamnă, subliniază consultantul de strategie din cadrul XTB România.