Orange România a realizat în intervalul aprilie-iunie o cifră de afaceri în valoare de 268,5 milioane de euro, în scădere cu 2,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Scăderea a fost cauzată, în principal, pe fondul modificării tarifelor de interconectare pentru apelurile de voce mobilă (Mobile Termination Rates) şi al scăderii uşoare a vânzărilor de echipamente, comparativ cu cel de-al doilea trimestru din 2018, dar a raportat o creştere de 2% a numărului clienţilor.
Grupul Orange şi-a anunţat joi rezultatele financiare pentru cel de-al doilea trimestru al anului 2019.
La 30 iunie 2019, Orange România oferea servicii mobile, fixe şi TV pentru 10.736.700 de clienţi, în creştere cu aproximativ 2% comparativ cu finalul trimestrului 2 din 2018.
”Serviciile fixe au continuat evoluţia pozitivă din trimestrele anterioare. Astfel, la finalul lunii iunie, serviciul de televiziune prin cablu şi satelit, Orange Home TV, număra peste 528.000 clienţi, în creştere cu 17% faţă de T2 2018, iar serviciile fixe în bandă largă aveau 317.700 de clienţi, în creştere cu 35% faţă de aceeaşi perioadă din 2018”, arată un comunicat al companiei.
Orange anunţă totodată că a continuat şi în acest trimestru investiţiile în infrastructură, ritmul extinderii acoperirii 4G ramânând constant.
”Astfel, la finalul lunii iunie, 97,15% din populaţia ţării şi 100% din cea urbană avea acces la cea mai extinsă reţea 4G din România. De asemenea, Orange a oferit în trimestrul al doilea conectivitate suplimentară 4G+ pentru aproape 1,5 milioane de români. La finalul lunii iunie, locuitorii din peste 1.000 de noi localităţi şi oraşe aveau acces la viteze de până la 500 Mbps, acoperirea 4G+ ajungând la 51,98% din populaţia ţării”, mai informează compania.
Apetitul clienţilor pentru date mobile a generat o creştere de aproximativ 40% a consumului în trimestrul al doilea, comparativ cu perioada similară din 2018. De asemenea, traficul 4G a ajuns la aproximativ 82% din totalul traficului generat.
”Interesul crescut pentru serviciile digitale este vizibil şi din felul în care clienţii aleg să interacţioneze cu Orange. În urma lansării asistentului virtual Djingo, în prima jumătate a lui 2019 acesta a susţinut de nouă ori mai multe conversaţii cu clienţii decât în ultima jumătate a anului 2018. În prezent, asistentul virtual are capacitatea să rezolve aproximativ 33% din volumul solicitărilor venite din partea clienţilor în mediul online”, spun reprezentanţii Orange România.
Ca urmare a dezvoltărilor aduse serviciului Orange Money, numărul de utilizatori a înregistrat o creştere de 37% în perioada aprilie-iunie 2019 comparativ cu acelaşi interval din 2018, ajungând la peste 141.000 de clienţi la 30 iunie 2019.
„Pe o piaţă ce devine tot mai competitivă, eforturile noastre se concentrează pe oferirea celor mai bune servicii convergente pentru clienţi, a soluţiilor integrate de IT&C pentru afaceri, pe creşterea segmentului de servicii financiare mobile şi pe dezvoltarea abilităţilor digitale şi a metodei de lucru Agile în echipe. Investiţiile continue în reţea reprezintă o fundaţie pentru toate acestea. Mai mult decât atât, ele creează premisele unui sistem digital ultramodern şi oferă acces la noi oportunităţi de dezvoltare în societate, deschizând totodată calea spre noi servicii ce pot fi dezvoltate pe o astfel de infrastructură”, a declarat Liudmila Climoc, CEO al Orange România.
În România, principalii competitori ai Orange sunt Vodafone, Telekom şi Digi Mobil.