Niciodată nu s-au mai adunat atâtea crize laolaltă câte sunt acum, iar cele mai grave şi cele mai importante sunt criza energetică şi dezordinea prețurilor, a declarat, vineri, Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Naţională a României.
Astăzi sunt vremuri speciale sub foarte multe aspecte. Niciodată nu s-au mai adunat atâtea crize laolaltă câte sunt acum. Că nici nu mai ştim să le numărăm. Dar oricum, cele mai grave şi cele mai importante sunt criza energetică şi dezordinea preţurilor, care sunt legate. Iar o bancă centrală, cum este şi Banca Naţională a României, se plasează în acest triunghi alegându-şi foarte bine şi după lege atribuţiile”, a spus Adrian Vasilescu, în discursul susținut în cadrul unei conferinţe internaţionale, relatează Agerpres.
El a menţionat că a luat ca bază atunci când şi-a pregătit comunicarea un triunghi format din următoarele elemente: legi înţelepte, instituţii puternice şi echipe performante în aceste instituţii.
„Consiliul de conducere al Băncii Naţionale a României nu face nimic de capul lui. Face absolut totul după lege. Iar legea este o instituţie foarte interesantă în România pentru că are o istorie interesantă. Chiar o istorie tumultoasă”, a spus Vasilescu.
Acesta a subliniat importanţa existenţei unei Facultăţi de Drept, precum cea din cadrul ASE, care să fie calată pe dreptul afacerilor.
„Acesta este un lucru foarte important. Îmi amintesc că acum 30 de ani, când începeau să se închege afacerile în România, foarte mulţi judecători importanţi din sistemul instanţelor judecătoreşti habar nu aveau despre problemele afacerilor, deşi la Facultatea de Drept a existat întotdeauna o aplecare spre economie. Dar ce făceam? În anul I economie politică capitalistă, în anul II economie politică socialistă, în anul III contabilitate, în anul IV drept financiar şi cu asta cam se termina. Foarte puţin. Aşa că, repet, e foarte bine că există o asemenea facultate”, a mai spus consultantul BNR.