Fostul premier Ludovic Orban îi cere actualului prim-ministru, Nicolae Ciucă, să-l demită de urgență pe ministrul Energiei, Virgil Popescu. De asemenea, Orban a cerut majorității parlamentare să ia în calcul planul propus de noua sa formațiune, Forța Dreptei, pentru a reduce facturile de energie electrică și gaze naturale.

„Îi solicit premierului Nicolae Ciucă să inițieze, de urgență, procedurile pentru demiterea ministrului Energiei, Virgil Popescu. Dacă nu o face, este la fel de de responsabil de dezastrul din viata de zi cu zi a romanilor,” a declarat Ludovic Orban.

Acesta l-a acuzat pe Virgil Popescu că a încălcat Constituția și, cel mai grav, nu le-a explicat românilor de ce au crescut facturile și care sunt măsurile Guvernului.

Acesta a mai solicitat majorității parlamentare să țină cont de proiectul de lege lansat de Forța Dreptei pentru reducerea prețurilor la energie, prin reducerea și eliminarea unor taxe percepute de stat.

Semnatarii proiectului de lege solicită conducerii Parlamentului adoptarea în procedură de urgență a proiectului.

Articolul precedentRomânii, codașii Uniunii Europene la contribuția pentru pensii. 1,5 milioane lucrează la negru
Articolul următorFOTO VIDEO Flota  Poliției de Frontieră Române suplimentată cu cinci șalupe maritime de mare viteză