„Vom amâna data la care utilizatorii vor trebui să citească şi să accepte condiţiile de utilizare”, au anunţat vineri reprezentanţii aplicaţiei WhatsApp într-un articol publicat pe blogul oficial și citat de Agerpres.Astfel, modificările care ar fi trebuit să fie implementate din 8 februarie vor deveni efective începând din data de 15 mai.Săptămâna trecută, WhatsApp a cerut celor aproximativ 2 miliarde de utilizatori să accepte noile condiţii de utilizare, care permit aplicaţiei să partajeze datele personale ale clienţilor cu compania ei mamă, Facebook. În caz de refuz, utilizatorii WhatsApp erau informaţi că nu -și vor mai putea accesa conturile.

Acea decizie a fost interpretată de numeroşi critici drept o tentativă a aplicaţiei de a partaja mai multe date personale ale utilizatorilor WhatsApp cu compania-mamă, Facebook, care a cumpărat WhatsApp în 2014.

„Ştim că au existat confuzie şi dezinformare în legătură cu această actualizare, dar noi vrem să ajutăm pe toată lumea să înţeleagă principiile şi acţiunile noastre”, au transmis reprezentanţii WhatsApp.

Conversaţiile purtate pe WhatsApp vor continua să fie protejate folosind principiul de criptare „end-to-end” şi nici Facebook, nici WhatsApp nu vor avea posibilitatea de a vedea aceste mesaje private, au transmis reprezentanţii aplicaţiei.

Reacția WhatsApp vine după ce numeroși utilizatori care s-au declarat alarmaţi din cauza renunţării la valorile fondatoare ale WhatsApp s-au reorientat spre servicii concurente, precum Signal şi Telegram.

Antreprenorul Elon Musk, CEO-ul companiilor Tesla şi SpaceX, i-a îndemnat pe admiratorii lui de pe Twitter să folosească Signal, considerată una dintre cele mai securizate aplicaţii de comunicare din lume.

Oarecum previzibil, afluxul neașteptat de utilizatori a afectat infrastructura companiei, Signal transmițând, vineri, că întâmpină anumite „dificultăţi tehnice”, pentru că „ceea ce s-a întâmplat depăşeşte previziunile cele mai optimiste”, au declarat reprezentanţii aplicaţiei Signal, potrivit Agerpres.

Articolul precedentMinisterele au termen până pe 4 februarie să comunice de unde vor tăia cheltuieli
Articolul următorStrategie în alb și negru – Ediția din 16 ianuarie 2021