Piața locală de IT va atinge un volum de 5,9 miliarde de euro până la finele acestui an, aproximativ 80% fiind reprezentat de exporturi. Totodată, numărul de angajați din industrie crește constant, cu o medie de 10%/an, deși continuă să fie mult sub nevoile pieței, conform unui studiu ANIS.

Potrivit studiului menționat, volumul pieței locale de IT a crescut în ultimii ani cu o rată relativ constantă, de aproximativ 500 de milioane de euro pe an. Pentru sfârșitul lui 2019, ANIS estimează un volum de 5,9 miliarde de euro, din care 4,8 miliarde de euro reprezintă segmentul software și servicii, iar 1,1 miliarde alte activități din piața de IT. În acest context, ANIS estimează menținerea cotei de creștere anuală, atingând un procent de 25% până în 2022, respectiv un volum de 7,3 miliarde de euro.

Aproximativ jumătate din veniturile totale (2,7 miliarde de euro) sunt generate de companii mari, cu peste 250 de angajați, urmate de companiile mici (cu până în 50 de angajați) care aduc un volum de 2,1 miliarde de euro și companii medii (50 – 249 angajați), care contribuie cu 1,2 miliarde de euro. De asemenea, firmele cu capital străin, deși reprezintă numai 10% din numărul total de companii din industrie, generează 73% din veniturile pieței și au un ritm susținut de creștere, de circa 12% pe an, comparativ cu cele românești, care generează circa 27% din piață, iar în ultimii trei ani au fost marcate de stagnare.

La nivel geografic, Bucureștiul contribuie cu 63% dintre venituri, iar celelalte regiuni importante sunt Nord Vestul cu o pondere 18%, Vestul cu 5%, zona centrală cu 6% și Nord-Estul cu 5%.

„Industria de software și servicii a crescut constant în ultima vreme, atât în ceea ce privește veniturile, cât și ca număr de angajați, în ciuda impredictibilității fiscale și politice care domină peisajul local. Pentru ca acest sector să-și mențină același ritm de creștere, ANIS recomadă continuarea investițiilor și inițiativelor publice și private în domenii strategice precum educația și inovația, menite să susțină dezvoltarea pe termen mediu și lung a industriei de software și servicii pe plan local”, a declarat Teodor Blidăruș, Președintele ANIS.

Pe de altă parte,  ANIS estimează că exporturile vor atinge un procent de 78% din piața de IT în acest an, în creștere față de ultimii doi ani, când s-au înregistrat 72% (2018) și 65% (2017). Serviciile de IT care merg către piețele din străinătate reprezintă 19% din totalul de exporturi ale României în 2019, în creștere față de 2018 (17%) și 2017 (15%). Această tendință vine pe fondul unei piețe interne subdimensionate, cauzată de gradul mic de digitalizare al administrației, respectiv a adoptării tehnologiei pe scară foarte mică în companiile românești, comparativ cu media UE.

Spre exemplu, conform datelor Eurostat, doar 43% dintre companiile din România au website, lucru care ne situează pe ultimul loc în UE, unde media este de 77%. Tot spre coada clasamentului, pe penultimul loc, ne aflăm și în ceea ce ține de folosirea serviciilor cloud, doar 10% dintre companiile din România utilizând aceste servicii, media în UE fiind de 26%. Mai mult, doar 17% dintre companii au implementate soluții ERP, iar la nivel UE media este de 34%.

Competitivitatea pe plan extern, principala provocare a companiilor medii

Numărul de angajați din industria IT reprezintă, de asemenea, un indice care crește constant, cu o medie de 10%/an, deși numărul de specialiști continuă să fie mult sub nevoile companiilor. Conform prognozelor ANIS, în Nord-Vestul țării va fi resimțită o nevoie mai acută de specialiști, în contextul în care zona respectivă continuă să fie atractivă pentru companiile mari.

 

În ceea ce privește productivitatea per angajat, aceasta se menține relativ constantă în ultimii ani, în ușoară creștere. O scădere vizibilă a acestui indicator a avut loc în perioada ianuarie 2018, cauzată de mutarea contribuțiilor către angajat, în măsura în care companiile au absorbit acest cost suplimentar.

Investițiile în domeniu, un alt indicator de referință pentru bunăstarea pieței, cunosc o creștere medie de circa 20 de milioane de euro pe an. Totuși, climatul de instabilitate politică generat de mutarea contribuțiilor a afectat și acest segment, determinând o scădere a investițiilor de 10 milioane de euro în 2018. Totuși, conform estimărilor ANIS, acest indicator poate cunoaște o creștere constantă, în condițiile păstrării statusului legislativ actual.

„Așadar, pentru menținerea și dezvoltarea unei industrii IT puternice, care să genereze în continuare rezultate remarcabile, autoritățile statului trebuie să susțină în continuare atât investițiile străine, cât mai ales companiile mici și medii din România, care au nevoie de un climat predictibil, respectiv de măsuri fiscale și condiții economice care să încurajeze progresul”, a adăugat Gabriela Mechea, Director Executiv ANIS.

Articolul precedentROBOR la 6 luni a crescut la cel mai mare nivel din ultimele două luni
Articolul următorEuro, în scădere. Lira, la cel mai mare nivel din 2016