Veniturile pieței de comunicații electronice au scăzut cu 5% până la 1,7 miliarde de euro în prima jumătate a acestui an.

Veniturile pieței de comunicații electronice s-au situat la aproximativ 1,7 miliarde de euro în primul semestru din acest an, în scadere cu 5% față de semestrul doi din 2017, arată datele publicate vineri de arbitrul telecom (ANCOM). În aceeași perioadă de referință, veniturile generate de furnizarea serviciilor de internet fix și mobil au crescut cu 3% și au ajuns să reprezinte 31% din totalul veniturilor pieței.

Veniturile totale generate de furnizarea serviciilor de comunicații electronice au fost în valoare de 7,76 miliarde de lei în primul semestru al acestui an, în scădere cu 3,3% față de al doilea semestru din 2017. În aceeași perioadă de referință, veniturile generate de furnizarea serviciilor de internet fix și mobil au crescut cu 3% și au ajuns să reprezinte 31% din totalul veniturilor pieței.

Cu toate că înregistrează o scădere cu 6%, veniturile generate de furnizarea serviciilor de telefonie mobilă continuă să aibă cea mai mare pondere în venituri, de 37%, în timp ce veniturile pieței de telefonie fixă și furnizarea programelor de retransmisie TV reprezintă câte 11% din totalul pieței.

Exprimate în euro, veniturile totale au fost de aproximativ 1,7 miliarde euro, înregistrând o scădere cu 5%.

Venitul lunar per locuitor obținut din furnizarea de rețele și servicii de comunicații electronice a fost de 66,3 lei. Din acesta, 24,7 lei reprezintă venitul lunar per locuitor obținut din furnizarea de servicii de telefonie mobilă, 20,6 lei cel obținut din furnizarea serviciilor de acces la internetul fix și mobil, și 7,6 lei și, respectiv, 7,5 lei, veniturile obținute din furnizarea telefoniei fixe și a serviciilor de retransmisie TV.

Articolul precedentOctombrie, o lună nefastă pentru sectorul construcțiilor din România
Articolul următorDeficitul de cont curent, cu peste 50% mai mare față de anul trecut