Vânzările de maşini ecologice au crescut în România, în primele nouă luni, cu 8,56%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, şi au ajuns la 5.389 de unităţi, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), consultate de AGERPRES.

În intervalul ianuarie – septembrie 2020, cele mai multe achiziţii au fost consemnate la categoria autoturismelor hibride, respectiv 3.427 de unităţi, în scădere cu 8,2%, în comparaţie cu primele nouă luni din anul precedent.

Pe de altă parte, la 30 septembrie, ponderea autoturismelor electrice şi hibride noi în totalul pieţei auto locale era de 6,4%, peste nivelul perioadei similare din 2019, când aceasta a fost de 4,1%.

De asemenea, vânzările de autoturisme electrice au înregistrat un salt de 40,8%, până la 1.407 de exemplare, în timp de modelele plug-in au fost în număr de 555 de unităţi, mai multe cu 141,3%, raportat la perioada de referinţă.

Statistica de specialitate relevă faptul că, în topul celor mai comercializate autoturisme full electrice, conduce, după primele nouă luni, Renault – cu 343 de unităţi, urmată de Skoda (306 unităţi), Volkswagen (198), Hyundai (152), BMW (78), smart (67), Nissan (56), Peugeot (55), Tesla (45) şi Mercedes Benz (26).

La nivelul lunii septembrie, în România, s-au comercializat 827 de autoturisme ecologice, în creştere cu 4,68%, comparativ cu luna august, când se vânduseră 790 de unităţi, iar ponderea în total piaţă a crescut la 7,7%, de la 7,1%.

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a alocat, anul acesta, 140 de milioane de lei pentru Programul „Rabla Plus”, cu circa 45 de milioane mai mult decât în bugetul anului trecut.

Estimările autorităţilor arată că, prin acest buget, ar putea fi cumpărate până la 3.000 de maşini electrice şi hibride.

Articolul precedentPreşedintele Samsung Electronics, cel mai bogat om din Coreea de Sud, s-a stins din viață
Articolul următorPeste 3,5 milioane de copii și-au primit alocațiile mărite