Românii au cumpărat 3.772 de autoturisme ecologice, în prima jumătate a anului, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA). Numeric, este vorba de un salt de 130 de unități, iar ponderea în totalul pieţei auto a crescut de la 3,9 la 6,1%, potrivit Agerpres.

Potrivit datelor, în intervalul ianuarie – iulie 2020, s-au cumpărat 2.477 de autoturisme hibrid, cu 11,5% mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut.

În schimb, vânzările de autoturisme electrice au crescut cu 38,6%, până la 988 de exemplare. Saltul pe modele plug-in a fost și mai mare, de 115,1%, dar pe volume nesemnificative, cu un total de 357.

Statistica de specialitate relevă că, în topul celor mai comercializate autoturisme full electrice, conduce, după primele şapte luni, Renault – cu 285 de unităţi, urmată de Skoda (213 unităţi), Volkswagen (111), BMW (67), Hyundai (65), Nissan (42), smart şi Tesla (câte 31 de exemplare), Peugeot (24) şi Mercedes Benz (17).

De asemenea, cele mai multe autoturisme hibride vândute în România, în perioada analizată, au fost înregistrate de: Toyota – cu 2.130 de unităţi, Lexus (113), Hyundai (76), Honda (74), Ford (56), Kia (21) şi Subaru (7).

În clasamentul vânzărilor de autoturisme plug-in pe primul loc se află, la 7 luni, BMW – cu 65 de exemplare, urmată de Volvo (58), Porsche (43), Mitsubishi (39), Mercedes Benz (38), Ford (32), Hyundai (24), Mini (14), Land Rover şi Skoda (câte 10 unităţi).

Ministerul Mediului a alocat, prin Administraţia Fondului pentru Mediu, 140 de milioane de lei pentru Programul „Rabla Plus”, sumă cu care ar putea fi cumpărate până la 3.000 de maşini electrice şi hibride.

Articolul precedentBăsescu la Realitatea PLUS: Majorarea pensiilor cu 40% e o himeră, statul nu o poate susține
Articolul următorS-a câștigat marele premiul la Loto 6/49 – 1,6 milioane de euro