Societe Generale a luat decizia de a angaja grupul bancar american JP Morgan pentru a explora posibilitatea vânzării BRD din România. BRD este o bancă extrem de cunoscută și apreciată în rândul românilor, fiind aleasă de mulți pentru încasarea salariilor și pensiilor lor. 

În prezent, BRD se află pe locul 3 în ceea ce privește piața bancară din România, fiind una dintre cele mai cunoscute și respectate instituții financiare din țară. 

Procesul de vânzare este într-un stagiu incipient. Cu toate acestea, cel puțin trei jucători strategici și-au exprimat interes inițial în achiziția BRD, printre care pretendenți că grupul financiar belgian KBC, scrie economedia.

Banca are o rețea de 432 de unități în România.

BRD a înregistrat venituri nete din dobânzi în valoare de 2 miliarde de lei în cele nouă luni până la 30 septembrie 2023.

În luna august a anului trecut, Slawumir Krupa, noul director general al Societe Generale, a declarat că echipa sa de conducere are responsabilitatea de a „conduce o navă ușoară în ceea ce privește portofoliul nostru de activități” și se va concentra pe „crearea de valoare pe termen lung”.

„Vom consolida grupul prin conturarea unui portofoliu de activități simplificat, luând în același timp măsurile potrivite pentru a acumula capital și a crește flexibilitatea, pentru a ne îmbunătăți structural efectul de levier operațional și pentru a ne menține cel mai bun management al riscului din clasa noastră”, a spus el într-o declarație din septembrie 2023 în care a prezentat noua strategie corporativă a grupului.

BRD – Groupe Societe Generale are o capitalizare bursieră de 12,08 miliarde de lei, potrivit datelor de la Bursa de Valori București.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentFMI a recomandat MĂRIRI de TAXE și un eventual impozit progresiv. Ciolacu: Semnalele de încasări sunt bune, am dori să rediscutăm după primul trimestru
Articolul următorPiețele din București, invadate de samsari. Cum sunt sfidați românii și producătorii cinstiți? Reportaj CARAVANA ROMÂNIA SUVERANĂ – VIDEO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau