UE IA ÎN CALCUL TARIFE VAMALE PENTRU AVIOANELE BOEING ÎN CAZUL EȘUĂRII DISCUȚIILOR CU SUA

UE IA ÎN CALCUL TARIFE VAMALE PENTRU AVIOANELE BOEING ÎN CAZUL EȘUĂRII DISCUȚIILOR CU SUA
UE analizează posibilitatea introducerii unor tarife vamale pentru avioanele produse de compania americană Boeing
Uniunea Europeană analizează posibilitatea introducerii unor tarife vamale pentru avioanele produse de compania americană Boeing, ca măsură de represalii în cazul în care negocierile comerciale cu Washingtonul nu vor avansa, potrivit unui articol publicat de Financial Times, citat de Agerpres.
Comisia Europeană ar urma să includă avioanele civile pe o listă de importuri americane în valoare de aproximativ 100 de miliarde de euro, care ar putea fi vizate de noi taxe. Măsurile vor intra însă în vigoare doar cu acordul statelor membre și numai dacă nu se înregistrează progrese în discuțiile bilaterale privind reducerea tarifelor impuse de SUA produselor europene.
În prezent, UE este afectată de tarife de până la 25% aplicate de Statele Unite pentru produse precum oțelul, aluminiul sau automobilele. La rândul lor, avioanele europene sunt taxate cu 10%, iar acest procent ar putea crește la 20% după 8 iulie, când expiră perioada de grație de 90 de zile stabilită de administrația Trump.
Industria aerospațială europeană avertizează că noile taxe ar putea crește costurile pentru companiile aeriene din UE, care au comandat sute de avioane Boeing în contextul extinderii pieței aviatice. Spre deosebire de tensiunile comerciale din 2020–2021, atât Boeing, cât și Airbus susțin acum eliminarea tarifelor, în favoarea unui mediu concurențial echitabil.
Sursa: Realitatea Financiara
Citește și:
- 23:01 - Călin Georgescu l‑a dat de gol pe fugarul Ghiță: „M‑am întâlnit cu el și cu alții pentru că știam că va transmite serviciilor”
- 22:48 - Televiziunea fugarului Ghiță lansează un atac la adresa lui Călin Georgescu, înainte ca acesta să vină la „Culisele Statului Paralel”, cu Anca Alexandrescu
- 22:42 - Emisiune de colecție Culisele Statului Paralel. Călin Georgescu: „Pe mine mă puteți elimina, chiar și fizic, dar se vor naște milioane de lideri”
- 13:12 - Alexandra Păcuraru, vicepreședinte AUR regiunea Dobrogea, s-a alăturat apelului lui Călin Georgescu de a planta copaci – FOTO/VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News











