Comisia Europeană monitorizează situaţia după colapsul Silicon Valley Bank, care are o prezenţă extrem de limitată în Uniunea Europeană, a anunţat luni un purtător de cuvânt al Executivului comunitar.

„Am luat notă de reacţia decisivă şi rapidă a autorităţilor SUA. La nivelul UE, există o prezenţă extrem de limitată a Silicon Valley Bank în UE şi suntem în legătură cu autorităţile competente relevante”, a precizat purtătorul de cuvânt., transmite Reuters, relatează Agerpres.

Fondul de garantare a depozitelor bancare din SUA (FDIC) a preluat vineri controlul la Silicon Valley Bank (SVB), după ce deponenţii, îngrijoraţi cu privire la situaţia financiară a băncii, s-au grăbit la ghişee pentru a-şi retrage economiile. Această fugă la ghişeele Silicon Valley Bank a luat prin surprindere pieţele financiare şi a şters peste 100 de miliarde de dolari din valoarea de piaţă a băncilor americane.

Piața bursieră a căzut

Piețele bursiere europene au avut un început de săptămână foarte slab, în condițiile în care turbulențele care au început săptămâna trecută continuă să afecteze piețele, informează publicația britanică The Guardian. Asta în ciuda faptului că autoritățile de reglementare din SUA au protejat depozitele Silicon Valley Bank și au încercat să consolideze sistemul financiar noaptea trecută.

A doua bancă a fost închisă

Autoritățile de reglementare americane au închis duminică Signature Bank din New York, un mare creditor din industria cripto, în încercarea de a preveni răspândirea crizei bancare, informează postul american de televiziune CNBC.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat că monitorizează potenţialele implicaţii la adresa stabilităţii financiare ale colapsului Silicon Valley Bank, dar este încrezător că autorităţile de la Washington adoptă măsurile adecvate, transmite Reuters, relatează Agerpres.

Articolul precedentVirgil Popescu: Vom reuși să asigurăm independența și securitatea energetică a țării noastre
Articolul următorDecizie uriașă: alocaţia de stat pentru copii se plătește din prima zi de viaţă a copilului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau