Ucraina a blocat tranzitul gazelor ruseşti către Europa Occidentală în regiunea Lugansk, afirmând marţi că ocuparea teritoriului estic de către forţele ruse face imposibilă supravegherea fluxurilor, transmite dpa, citată de realitatea.net

Decizia înseamnă că 32,6 milioane de metri cubi de gaz pe zi sunt pe cale să fie oprite, aproximativ o treime din exportul rusesc ce traversează zilnic teritoriul ucrainean, potrivit autorităţilor de reglementare ucrainene.

Ucraina a spus că ocupaţia a făcut imposibilă accesarea unui nod la Sohranovka şi direcţionarea gazului de-a lungul altor rute. A citat cel puţin un incident de „violenţă crescută”.

Gazprom a contestat explicaţia părţii ucrainene spunând că „nu are absolut nicio confirmare a unor cazurilor de violenţă crescută”. A adăugat că nu există nicio modalitate tehnică de redirecţionare de-a lungul altor rute.

Europa este îngrijorată în legătură cu aprovizionarea cu gaze încă de la începutul invadării Ucrainei. Multe ţări vest-europene ar dori să pedepsească Rusia din punct de vedere economic pentru invazie, dar nu au o alternativă la gazul pe care Rusia îl furnizează; aceasta înseamnă că oferă finanţare unei ţări căreia îi impun sancţiuni economice.

Mare parte din aprovizionarea cu gaze ruseşti a Europei se face prin conducta Nord Stream 1 ce traversează Marea Baltică.

Conform contractelor, prin conductele ce traversează Ucraina este permis să circule maxim 109 milioane de metri cubi pe zi.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentVasile Dîncu la Realitatea Plus: Avem nevoie de submarine în Marea Neagră, industria apărării trebuie revigorată
Articolul următorRata inflației a ajuns la 13,8%! Preţurile au crescut cu 3,7% – Val cumplit de scumpiri pentru români

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau