La vârf, nu există modificări în clasamentul celor mai bogaţi oameni ai lumii, fondatorul Amazon, Jeff Bezos, rămânând cel mai bogat om al lumii, în faţa lui Bill Gates şi Warren Buffett, însă Mark Zuckerberg a pierdut trei poziţii iar Michael Bloomberg a câştigat două poziţii.

Ion Ţiriac este singurul român inclus în cea mai recentă ediţie a topului miliardarilor, publicat marţi de revista americană Forbes, cu o avere de 1,2 miliarde de dolari, care îl plasează pe locul 1.818 la nivel mondial.

Comparativ, anul trecut, Ion Ţiriac ocupa locul 1.867 la nivel mondial în topul Forbes, tot cu o avere de 1,2 miliarde de dolari, scrie agerpres.ro.

Potrivit clasamentului anual publicat marţi de Forbes, averea lui Jeff Bezos, 55 de ani, s-a mărit cu 19 miliarde de dolari în ultimul an, pentru a ajunge la 131 miliarde de dolari. Jeff Bezos şi-a majorat avantajul care îl separă de numărului doi, Bill Gates, a cărui avere a urcat până la 96,5 miliarde de dolari, de la 90 miliarde dolari anul trecut.

Urmează în ordine, Warren Buffett, cu o avere de 82,5 miliarde de dolari, în scădere cu 1,5 miliarde dolari, şi francezul Bernard Arnault, preşedintele grupului francez LVMH, cel mai bogat om din Europa.

În schimb, fondatorul reţelei de socializare Facebook, Mark Zuckerberg, a căzut de pe locul 5 pe locul 8, în condiţiile în care averea sa este cu aproape nouă miliarde de dolari mai mică. Chiar dacă este cel mai bogat dintre primii 10 cei mai bogaţi oameni ai lumii, Mark Zuckerberg este devansat de mexicanul Carlos Slim, miliardarul spaniol Amancio Ortega, proprietarul Zara, şi co-fondatorul grupului american Oracle, Larry Ellison.

Michael Bloomberg, fondatorul agenţiei de informaţii financiare cu acelaşi nume şi fost primar al New York-ului, a urcat pe locul 9 în topul Forbes, de pe locul 11 anul trecut, în condiţiile în care averea sa a urcat până la 55,5 miliarde dolari, de la 50 miliarde dolari anul trecut.

Americanii domină în continuare acest clasament, cu 14 din primii 20 de miliardari. Franţa numără doi reprezentanţi: Bernard Arnault şi Françoise Bettencourt-Meyers, moştenitoarea L’Oréal, care se clasează pe locul 15 şi este singura femeie din primii 20 cei mai bogaţi oameni ai lumii.

Printre ceilalţi non-americani din primii 20 miliardari se numără indianul Mukesh Ambani, preşedintele Reliance Industries, locul 13, şi chinezul Ma Huateng, preşedintele grupului de Internet Tencent, locul 20.

Forbes subliniază că un număr record de 994 de persoane incluşi pe lista celor mai bogaţi oameni ai lumii au o avere mai mică în acest an decât anul trecut.

Articolul precedentOMV Petrom şi Romgaz, prinși de ANRE cu ocaua mică
Articolul următorAdministratorii Pilonului II cer modificarea OUG 114