Compania de stat Tarom se află, din nou, într-o situație financiară extrem de dificilă, în ciuda ajutoarelor europene. Pentru cele 100 de milioane de euro de la Bruxelles, compania pierde rutele cele mai profitabile, iar tehnicieni atrag atenția că există riscurile unui „eveniment de aviație civila.”. Pe de altă parte, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu nu pare atât de îngrijorat de situație și a precizat, de curând, că o posibilă schimbare a managementului ar rezolva problema.

În cadrul emisiunii Culisele Statului Paralel, realizatoarea Anca Alexandrescu a atras atenția că mai mulți specialiști arată că situația din prezent, după ajutorul european de 100 de milioane de euro, este cel puțin la fel de dificilă.

„Inginerul Dan Alexandru Niță, coordonatorul secției de roți și ansamble de frînare din cadrul companiei TAROM, avertizează conducerea companiei că, în sectorul tehnic, acolo unde se face mentenanța aeronavelor, se petrec fapte care pun în pericol siguranța zborului: „Nu îmi pot îndeplini adecvat sarcinile pentru menținerea siguranței aeronavelor, iar în acest context riscul de apariție a unor incidente de siguranță este ridicat, iar eu nu vreau să mă mai asociez într-o astfel de organizatie cu o astfel de conducere“, spune el într-o scrisoare disperată, adresată conducerii TAROM, potrivit unei anchete realizate de Doru Bușcu.

„Cauza acestei situații e concedierea nesăbuită a personalului tehnic care se ocupă de revizia avioanelor și verifică sistemele complexe care gestionează decolarea, aterizarea și zborul. Directorul general Mihăiță Ursu e devotat planului de restructurare fabricat de consultantul PricewaterhouseCoopers, plan care cere, în contradicție totală cu realitatea și cu dezvoltarea companiei TAROM, concedieri drastice de personal,” se mai arată în ancheta respectivă.

SCHIMBAREA PE BANDĂ A DIRECTORILOR, CAUZA EȘECULUI 

Pe de altă parte, într-un interviu pentru podcastul EVZ, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, nu a părut foarte îngrijorat de situația companiei, afirmând că o schimbare a managementului ar rezolva lucrurile.

„Acel plan de restructurare a fost agreat cu CE tocmai pentru că TAROM a primi acel ajutor de până la 100 de milioane de lei, ceea ce nu este puțin (…) dar de aici până la modul în care e condusă compania și îi este valorificat potențialul companiei este altă discuție. (…) Se va face 109 (Ordonanţa de urgenţă nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice – N.R.) urgent acolo. Adică va fi în perioada următoare, va fi selectat consiliul de administrație prin 109 si managerul tot prin 109”, a afirmat Grindeanu.

OUG 109, INSTRUMENTUL NUMIRILOR CONTROVERSTATE

Potrivit realizatoarei Anca Alexandrescu, ordonanța 109 este de an de zile un instrument cu ajutorul căruia sunt instalați în funcții de conducere manageri impuși pe linie politică sau din zona cercurilor de influență.

Și Victor Ponta s-a împiedicat tot de un specialist pus pe OUG 109, care a sabotat toate rutele profitabile și Ponta era hotărât să-l schimbe, dar n-a putut, pentru că soția era la FMI si sunau să nu fie schimbat. Atunci era analiza ca TAROM să cumpere Blue Air, vă spun că erau analize făcute, erau un preț foarte bun, dar nu s-a finalizat nimic,” a afirmat Anca Alexandrescu.

În 15 ani, TAROM a adunat datorii de 220 de milioane de euro, are de achitat 580 de milioane de euro pentru aeronave și a beneficiat de ajutoare de stat de 210 de milioane de euro, potrivit Europa Liberă. 

Articolul precedentPreţul de referinţă al energiei din Europa a explodat – a depăşit 1.000 de euro, prima oară în istorie
Articolul următorZeci De Mii De Români Vor Să Fie Prosumatori