Clearcut logging

Toate dezbaterile, protestele și scandalurile din ultimii ani legate de defrișările masive nu au avut niciun efect. În România, pădurile dispar masiv de la an la an, iar tăietorii de lemne au acte în regulă.

 

Noi cifre șocante de la INS: volumul de lemn exploatat raportat de operatorii economici atestaţi în exploatarea forestieră a crescut cu 8,9% în 2018, comparativ cu anul precedent, când lemnul rotund a înregistrat cea mai mare majorare în volum de exploatare, de 12,2%, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

Conform datelor statistice, publicate luni, în cursul anului trecut, s-a înregistrat o creştere cu 8,8% a volumului de lemn rotund exploatat, marjă în care ponderea cea mai mare au avut-o speciile de foioase (62,8%), în timp ce speciile de răşinoase au acoperit 37,2%.

De asemenea, dintre speciile de foioase, lemnul de fag a consemnat ponderea cea mai mare, respectiv 34% din totalul lemnului rotund exploatat.

Potrivit INS, în anul 2018 faţă de 2017, s-a înregistrat o urcare cu 8,8% a volumului de lemn rotund, datorată în principal speciilor răşinoase care au avut o creştere de 12,2% cu o pondere de 37,2% în volumul de lemn rotund exploatat, precum şi speciilor de foioase, dintre care fagul şi stejarul, care au înregistrat, împreună, o creştere de 11,2%, cu pondere de 44,2% în volumul de lemn rotund exploatat.

Principala destinaţie a lemnului rotund a fost reprezentată de buşteni, în proporţie de 52,8%, urmată de lemnul pentru foc în proporţie de 34,7%, notează sursa citată.

Articolul precedentMai puține autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale în 2019
Articolul următorSemnal negativ din piața de achiziții și fuziuni