Cotidianul economic rus Kommersant a confirmat, pe surse, informația privind întreruperea livrărilor de gaze naturale către Polonia, anunțată inițial de presa de la Varșovia. Publicația citează surse din interiorul principalului distribuitor de gaze polonez, potrivit cărora întreruperea vine ca urmare a expirării ultimatumului privind plata livrărilor făcute de Gazprom în ruble rusești.

Informația inițială a fost lansată de portalul polonez de știri Onet, atât din surse guvernamentale, cât și din industria poloneză de petrol și gaze.

Aceleași informații le-ar fi obținut și jurnaliștii ruși de la Kommersant, de la propriile lor surse în cadrul principalului distribuitor de gaze naturale polonez.

Marți, purtătorul de cuvânt al guvernului polonez a anunțat că țara sa nu va plăti gazul în moneda rusă și a declarat că țara este pregătită să facă față întreruperii livrărilor.

La sfârșitul lunii martie, președintele Vladimir Putin a semnat un decret prin care ordona contractorilor străini ai Gazprom din așa-zise „țări ostile” să plătească pentru gazul rusesc doar în ruble, altfel fiind amenințate cu sistarea livrărilor.

Surse din industria energetică poloneză au declarat pentru Onet că au fost luate în calcul diverse scenarii și că „datorită implementării strategiei guvernului de diversificare a surselor de aprovizionare cu gaze, Polonia este pregătită să obțină gaze din diverse direcții prin infrastructura de transport Gaz-System, care a fost dezvoltată în mod consecvent în ultimii ani”.

 

Articolul precedentIndicele ROBOR la 3 luni a urcat marţi la 4,76% pe an. La începutul lui 2021 era doar 1,98%
Articolul următorAnunț îngrijorător: Prețul alimentelor nu va scădea în următorii doi ani!