Strategie post-Brexit: TARIFE mai MICI, posibile pentru studenții UE, inclusiv din România

Brexit 16 Noiembrie 2018
Unele instituții de învățământ superior din Anglia analizează posibilitatea să aplice tarife reduse pentru studenții din țările membre UE, după Brexit, în loc să le crească la nivelul tarifelor aplicate până acum studenților străini din țări non-UE, potrivit Times Higher Education, scrie edupedu.ro.Pentru studenții din România și din celelalte țări UE, care învață în prezent în Marea Britanie sau se înscriu în anul 2020-2021, regulile NU se schimbă.Dar regulile care se vor aplica după 2021 NU au fost însă DECISE – totul depinde de ceea ce se negociază în perioada de tranziție.Pentru studenții viitori, una dintre principalele probleme este costul educației din Marea Britanie. Pentru instituțiile de învățământ, este important să fie atrași un număr suficient de mare de studenți, care să nu fie descurajați de prețul mare.Potrivit Times Higher Education, citat de edupedu.ro, guvernul britanic nu a făcut public un raport privind impactul Brexit-ului asupra educației. În aceste condiții, unele universități analizează posibilitatea să păstreze pentru studenții din UE tarife reduse, ca până acum.În ultima perioadă, se presupunea că studenților din țările europene li se vor aplica aceleași tarife similare cu cele din țările non-UE, după Brexit, dar instituții identificate de Times Higher Education, caută posibilități legale pentru a acontinua cu tarife reduse, de teamă că procesul de recrutare ar putea avea de suferit începând cu anul universitar 2021-2022. Argumentele legale sunt necesare pentru a nu fi acuzate de discriminare între diverse segmente de studenți, după zona de proveniență, conform legislației britanice.Times Higher Education citează reprezentanți ai unor instituții precum Universitatea Warwick sau Universitatea din Shewffield, care au spus că, deși nu au luat încă decizii, au în vedere diverse opțiuni pentru a continua să atragă studenți din țările UE.
Citește și:
- 09:06 - Val de concedieri într-un județ important din România: 500 de angajați au fost dați afară
- 07:26 - Criză pe piața muncii: peste 200.000 de români vizați de concedieri în 2026
- 13:45 - Comisia Europeană propune telemunca o zi pe săptămână pentru economisirea energiei în UE
- 13:34 - Eurostat: România se situează în coada clasamentului UE privind rata de ocupare a forței de muncă
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News














