Finanţarea insuficientă a întreţinerii, reparării şi reînnoirii infrastructurii feroviare a dus la degradarea progresivă a acesteia şi la creşterea gradului general de uzură. Din aceste motive, trenurile de călători circulă cu mai puțin de  jumătate din viteza cu care ar trebui să circule dacă infrastructura ar fi în stare bună, se arată în strategia feroviară 2019-2023, lansată în dezbatere publică de către Ministerul Transporturilor.

”Starea actuală a infrastructurii feroviare reprezintă în prezent un important element limitativ al performanţelor circulaţiei trenurilor. Media pe reţea a vitezelor maxime permise reprezintă 70,7% din viteza maximă proiectată, iar media vitezelor comerciale realizate în traficul de călători reprezintă mai puţin de 45% din viteza proiectată a reţelei feroviare”, se arată în documentul citat de clubferoviar.ro.

Consecinţa finanţării necorespunzătoare a întreţinerii, reparării şi reînnoirii infrastructurii ferov, peste 60% din elementele de infrastructură feroviară au depășit termenul de reînoire.

În aceste condiții, specialiștii CFR propun accelerarea ritmului de refacere a liniilor curente până la cel puțin 550 km/an.

Pe ansamblu, din Strategia feroviară 2019-2023 reiese că, în această perioadă, ar urma să fie cheltuiți pentru creşterea competitivităţii transportului feroviar pe piaţa internă 3,59 miliarde de lei, din care 469,88 milioane de euro numai în acest an. Cei mai mulți bani – puțin peste trei miliarde de euro, din care 459,44 milioane de euro în 2019 – vor fi alocați pentru creşterea vitezei de circulaţie pe infrastructura feroviară existentă.

Integrarea în spaţiul feroviar unic european va mai costa încă 9,23 miliarde de euro, din care 680,56 milioane de euro în acest an. Grosul sumei, de 7,2 miliarde de euro (679,7 milioane de euro în acest an) va fi direcționat către reabilitarea şi modernizarea infrastructurii coridoarelor feroviare internaţionale, potrivit clubferoviar.ro.

 

Articolul precedentSTB vrea să-i impresioneze pe corporatiști, intensifică transportul în comun spre Pipera
Articolul următorCodul Fiscal, modificat de 35 de ori în prima jumătate a anului