Un fenomen care stârnește îngrijorare pe piața muncii capătă amploare în Europa. Tot mai mulți angajați trecuți de 55 de ani sunt dispuși să iasă la pensie înainte de vârsta standard, chiar dacă această decizie le reduce permanent veniturile. Fenomenul este vizibil în special în Germania, Franța, Italia și Austria, unde angajații acceptă penalizări consistente ale pensiilor pentru a câștiga câțiva ani în plus de libertate, dar și pentru că se tem de modificări nefavorabile ale legislației privind pensiile.
Germania: "Tinerii pensionari", dispuși să renunțe la câteva sute de euro pe lună
În Germania, tendința a devenit suficient de amplă încât să atragă atenția autorităților și experților în piața muncii.
Datele oficiale, extrase din răspunsul Ministerului Federal al Muncii la o interpelare politică, citată de Die Zeit, arată că penalizarea medie aplicată pensiilor anticipate a ajuns în 2025 la 162 de euro pe lună, față de 103 euro în 2020, o creștere de aproape 60%. În același interval de timp, ponderea pensionărilor cu penalizare a urcat de la 23,4% la peste 30%.
Consultanții în domeniul pensiilor susțin că dezbaterile privind viitorul sistemului de pensii și riscul posibilele modificări legislative îi determină pe mulți să se grăbească să se pensioneze după regulile actuale. „Frica de a lucra mai mult este mai mare decât teama de pierderi financiare”, avertizează experții.
Astfel, mulți germani acceptă reduceri permanente ale pensiei de 10-14% sau chiar mai mari.
Și în Franța, pensionarea anticipată continuă să atragă numeroși angajați, în ciuda costurilor semnificative. Potrivit analizelor din presa financiară franceză, cei care aleg să se retragă fără a avea toate trimestrele de contribuție necesare sunt penalizați cu 1,25% pentru fiecare trimestru lipsă, reducerea putând ajunge până la 25% din pensia de bază, potrivit Retiregauge.
Specialiștii francezi avertizează că impactul financiar nu mai poate fi remediat prin recalculare și astfel se întinde pe întreaga perioadă a pensionării, ceea ce poate însemna pierderi cumulate de ordinul zecilor de mii de euro.
Italienii acceptă reduceri de până la 20%
În Italia, sistemele de pensionare anticipată continuă să fie foarte populare. Publicațiile economice italiene arată că anumite formule permit ieșirea mai devreme din câmpul muncii, însă recalcularea pensiei poate conduce la diminuări permanente de 10-20% ale venitului lunar, scrie miapensione.com.
Pentru mulți italieni, câțiva ani suplimentari petrecuți în afara pieței muncii sunt considerați mai valoroși decât diferențele financiare din pensie.
Austria înăsprește regulile
Austria se confruntă cu aceeași tendință. Instituțiile de pensii și autoritățile austriece arată că există un interes ridicat pentru pensionarea anticipată, deși aceasta vine cu reduceri permanente ale pensiei. În anumite cazuri, penalizarea poate ajunge la 5,1% pentru fiecare an de pensionare înainte de vârsta standard.
Ziarul Românesc din Austria scrie că una dintre cele mai mari capcane este ieșirea prea devreme din activitate și apariția perioadelor fără contribuții.
Fiecare an în care nu se mai plătesc contribuții poate influența pensia viitoare, iar persoana trebuie să aibă suficiente resurse pentru perioada dintre renunțarea la muncă și momentul în care poate încasa efectiv pensia. Situația trebuie analizată cu și mai multă atenție de femei, deoarece în Austria vârsta standard de pensionare a femeilor crește treptat până la 65 de ani, fiind aliniată cu cea a bărbaților. Cine presupune că se poate retrage la aceeași vârstă ca în trecut riscă să își facă planurile pe un calcul greșit.
Teama de muncă depășește teama de sărăcie
Experții europeni observă o schimbare importantă de mentalitate. Dacă în trecut obiectivul principal era maximizarea pensiei, tot mai mulți oameni pun acum pe primul loc timpul liber, sănătatea și calitatea vieții.
Pe de altă parte, există o temere că, pe măsură ce generațiile baby boomers (echivalentul decrețeilor din România) se apropie de pensie, presiunea asupra bugetelor de stat va crește și există riscul ca legislația să se schimbe în defavoarea beneficiarilor. Franța, de exemplu, a inclus în proiectul de buget pe 2027 scenariul înghețării majorării pensiilor, pentru că statul nu-și permite să facă acest lucru.
Franța adoptă austeritatea dură de tip Bolojan: salarii și pensii înghețate, tăieri în administrațiile locale și taxe majorate
Tocmai de aceea, mai multe guverne analizează deja măsuri menite să descurajeze pensionarea anticipată și să mențină oamenii mai mult timp în câmpul muncii.