Proteste violente în Bulgaria față de bugetul pe 2026 și adoptarea euro

Proteste violente în Bulgaria față de bugetul pe 2026 și adoptarea euro
Mii de oameni au protestat luni în Sofia și în alte orașe din Bulgaria împotriva planului bugetar pentru anul 2026
Mii de oameni au protestat luni în Sofia și în alte orașe din Bulgaria împotriva planului bugetar pentru anul 2026, primul elaborat în moneda euro, înainte de adoptarea oficială a monedei unice la 1 ianuarie, potrivit Reuters. Manifestațiile au degenerat pe alocuri în violențe, unii protestatari confruntându-se cu forțele de ordine și aruncând cu pietre, sticle și petarde. Poliția a izolat sediile partidelor aflate la guvernare din capitală.
Nemulțumirile sunt legate de intenția guvernului de a majora contribuțiile la asigurările sociale și impozitele pe dividende, pentru a finanța cheltuieli publice mai mari, dar și de acuzațiile de corupție la nivel de stat. O comisie parlamentară adoptase bugetul în primă lectură pe 18 noiembrie, însă, în urma unor proteste similare din 28 noiembrie, guvernul minoritar condus de Rosen Jeliazkov s-a angajat să trimită din nou proiectul în Parlament pentru consultări suplimentare cu opoziția, sindicatele și mediul de afaceri.
Contextul este tensionat și din cauza aderării iminente la zona euro. Aproximativ jumătate dintre bulgari se opun adoptării monedei unice, temându-se de pierderea suveranității și de creșterea prețurilor. Îngrijorările sunt alimentate și de avertismentul recentei președinte a Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, care a atras atenția că inflația ar putea crește brusc odată cu intrarea Bulgariei în zona euro.
Sursa: Realitatea Financiara
Citește și:
- 15:51 - Cristela Georgescu, în direct la Realitatea PLUS, astăzi, de la ora 20:55. Anunțul momentului, după decizia magistraților
- 15:50 - România ar putea avea, în sfârșit, buget. Coaliția publică mâine proiectul de buget pentru 2026
- 13:46 - Piața auto din România, în picaj. Scădere brutală de 24,4% în februarie. Dacia resimte cel mai greu lovitura
- 12:42 - Carburant „cu rația” în Ungaria: Alimentarea cu benzină și motorină, plafonată drastic în stațiile mici
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News











